Sfântul Luchilian a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idolești până la bătrânețe, când s-a convertit la creștinism. Nevoind să-și lepede credința în Hristos, a fost bătut cu sălbăticie, încât era tot numai o rană. Aruncat în temniță în acest chip, a întâlnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie, închiși din același motiv – nelepădarea de Hristos. Aici i-a întărit pe tineri către nevoința mucenicească, ca să nu se înfricoșeze de chinurile și moartea pe care urmau să le primească. Astfel, împreună se rugau lui Dumnezeu ziua și noaptea, iar unul pe altul se întăreau în Hristos. Au fost aruncați în foc, dar au ieșit nevătămați. În urma acestei minuni, tinerilor li s-au tĂiat capetele, iar Luchilian a fost răstignit, bătându-i-se piroane peste tot trupul. Trupurile lor au fost îngropate de o fecioară, Paula, care a fost pedepsită pentru această fapta cu tăierea capului.
