Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul au luat mucenicia în anul 73, în vremea persecuției împotriva creștinilor pornite de cezarul Adrian. Leontie a fost comandant roman în orasul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, aflând că Leontie este creștin a trimis un detașament militar pentru a-l aresta. Ipatie, conducătorul acestui detașament, s-a îmbolnăvit pe drum, oastea fiind nevoită să se oprească. Într-o noapte lui Ipatie i s-a arătat un înger, zicându-i: «Dacă vrei să te faci bine, atunci strigă de trei ori cu glas mare, ridicandu-ți privirea spre cer: ‹Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mi mie!›». Ipatie a descoperit ostașilor vedenia și toți au strigat după cum spusese îngerul. Minunea însănătoșirii lui Ipatie i-a uimit pe mulți, dar mai ales un anume Teodul. Atunci Ipatie și Teodul au hotărât să o ia inainte celorlalți pentru a-l găsi ei primii pe Leontie. Ajungând, Leontie le-a grăit lor despre credința în Hristos astfel încât inimile lor s-au aprins de dragoste pentru Dumnezeu. În acel moment, un nor i-a umbrit și din acesta s-a pogorât asupra lui Ipatie și Teodul o rouă minunată. Acesta a fost Duhul Sfânt Care a botezat sufletele lor. Tot atunci Leontie a grait către ei astfel: «Întru Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.» Cezarul Adrian a continuat să-i prigonească pe Teodul și pe cei doi fii duhovnicești ai săi. Astfel, fiind prinși, Ipatie și Teodul au fost torturați, murind prin decapitare.
Leontie a fost torturat până când sufletul său s-a mutat la Domnul.