Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă“ despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Campionatul republican, Divizia B
În ediţia 1981/82, cu antrenorul Virgil Dridea la conducere, Metalul Plopeni a înregistrat prima retrogradare din istoria echipei. „Evenimentul” s-a petrecut după cel de-al 36-lea an de existenţă. Metalul a continuat şi în acest an acţiunea de întinerire a echipei cu jucători din zonă, talentaţi, dar care nu au reuşit să ţină pasul cu jocurile Diviziei B, ei bazându-se mai mult pe „experienţa” lui Ion Radu pentru rezolvarea acestei probleme. Antrenorii Virgil Dridea şi Valeriu Giba au folosit, în acest sezon competiţional, următorii jucători: Viorel Roman, Gheorghe Andrei, Ion Albină (portari); Tiberiu Baroianu, Gheorghe Gruber, Sorin Gheorghe Mihalache, Gheorghe Bobe, Daniel Preda, Jan Mirică, Constantin Ştefan, Valeriu Daniel Popa, Cornel Savu, Constantin Rob, Mihai Negoiţă, Ion Istrătescu, Mihai Dobrescu, Victor Angelescu, Ionel Duma, Nicolae Florea, Gheorghe Ghiţescu, Tudor Manolache, Marian Spiridon, Valentin Ioniţă, Ion Eparu, Marian Niţă, Eugen Vasile, Ion Dumitrescu, Vasile Dinu, Ion Ioniţă, Stănescu.

Campionatul Teritorial (ediţia a XIII-a)
Începând cu ediţia de campionat 1981/82, competiţiile teritoriale au devenit eşalonul doi valoric al fotbalului prahovean. Campionatul Teritorial din Prahova a fost organizat pe opt serii, împărţite pe zone geografice. Din Campionatul Teritorial al centrului Vălenii de Munte ( preşedinte Vasile Pojoga), au făcut parte 22 de formaţii, care au fost împărţite pe două eşaloane valorice. Prima, Categoria I – teritorială, dădea dreptul echipei câştigătoare să participe la turneul final al barajului pentru promovare în elita judeţeană, în timp ce câştigătoarea celui de-al doilea eşalon a obţinut promovarea în Categoria I – teritorială. Dar iată echipele participante în prima categorie valorică:
Clasament final: Campionatul Teritorial Vălenii de Munte (ediţia a XIV-a),
Categoria I – 1981/82
1. Viitorul Gura Vitioarei 22 16 5 1 70 33 37
2. Luceafărul Drajna 22 16 2 4 77 27 34
3. Voinţa Vălenii de Munte 22 15 4 3 74 33 34
4. Recolta Măneciu 22 10 4 8 49 43 24
5. Viitorul Măneciu 22 10 3 9 63 40 23
6. Avântul Ceraşu 22 8 4 10 49 57 20
7. Tinereţea Izvoarele 22 7 5 10 39 47 19
8. Cimentul Vălenii de Munte 22 6 6 10 42 49 18
9. Juventus Făget 22 7 3 12 31 61 17
10. Viitorul Olteni 22 6 3 13 44 62 15
11. Gloria Predeal Sărari 22 3 5 14 34 74 11
12. Recidava Drajna 22 4 2 16 29 75 10

Viitorul Gura Vitioarei a folosit în această ediţie următorul lot de jucători: Ion Alexandru, Ion Boşcodaru, Vasile Căruţaşu, Grigore Creţu, Gelu Constantin, Florin Constantin, Nicolae Căruţaşu, Ion Căpraru, Gheorghe Duţescu, Gheorghe Drăjneanu, Constantin Enache, Gheorghe Ionescu, Ion Ioniţă, Ion Micu, Nicolae Momîi, Dumitru Moscovici, Nistor Militaru, Gheorghe Marin, Ion Staverescu, Ion Siu, Vasile Vişan, Bebe Ioniţă, Ion Momîi, Lucian Dinu. Antrenori Anghel Buzea şi Constantin Enache. Delegat Gheorghe Drăjneanu.
Recolta Măgurele – echipă retrogradată din Categoria a II-a – judeţeană nu s-a înscris în acest an competițional pentru întrecerile teritoriale. Din Categoria a II-a teritorială au făcut parte următoarele 10 echipe: Petrolul Cărbuneşti, Unirea Coada Malului, Şoimii Păcureţi, Victoria Surani, Orizontul Vălenii de Munte, Voinţa Bălţeşti, Rapid Mehedinţa, Tricolorul Zamfira, Tinereţea Lipăneşti şi Mobila Vălenii de Munte.
Din Campionatul Teritorial al centrului Slănic au făcut parte 12 echipe: Minerul Slănic – (fostă Viitorul, retrogradată din Campionatul Judeţean Prahova), Gloria Vâlcăneşti (nou înfiinţată), Voinţa Livadea, Brădetul Ştefeşti, Flacăra Mălăieşti, Avântul Bertea, Voinţa Poiana Vărbilău, Progresul Aluniş, Tricolor Coţofeneşti, Luceafărul (Cârjari) Vâlcăneşti, Recolta Dumbrăveşti şi Rapid Cosminele. Câştigătoarea seriei: Minerul Slănic.

Barajele pentru promovare / 1982
Jocurile turneului de baraj pentru promovare dintre câştigătoarele celor cinci serii ale Campionatului Teritorial şi cea a Campionatului Municipal Ploiești s-au desfăşurat la datele de 21, 23, 25 şi 27 iunie 1982 la Ploieşti, pe stadionul “Prahova”. Cele șase participante au fost împărţite în două grupe, în primele trei zile disputându-se jocuri fiecare cu fiecare în cadrul grupelor, cele două câştigătoare fiind Ştiinţa IPG Ploieşti (campioana din întrecerea municipală) şi Minerul Slănic (din Campionatul Teritorial Slănic). Celelalte echipe participante: Prahova Scăieni (din Campionatul Teritorial Ploiești), Progresul Loloiasca (din Campionatul Teritorial Mizil), Foresta Doftana Brebu (Campioana din seria Câmpina), Viitorul Gura Vitioarei (reprezentanta centrului Vălenii de Munte), Știința Albești (din Campionatul Teritorial Urlați). În finala disputată duminică, 27 iunie 1982: Ştiinţa IPG – Minerul Slănic 1-0(0-0). Ambele echipe din finală au promovat în Campionatul Județean Prahova, Categoria I.