În cadrul Asociației Județene de Fotbal Prahova a avut loc o ședință a Biroului Executiv, în care s-au stabilit o serie de amănunte legate de noul sistem competițional care se va desfășura în sezonul viitor. Conform site-ului oficial al AJF, printre deciziile adoptate, se numără pregatirea pentru o nouă abordare a sistemului competițional, 2025-2026, când se va trece la două serii de Superligă.
Iată deciziile adoptate:
1. Campionat 2023-2024
Se omologhează rezultatele jocurilor și implicit clasamentele finale pe fiecare eșalon competițional, seniori și juniori, cu excepția Superligii B1 Est, jocul Progresul Coslegi – CS Bucov Pleașa (termen de achitare a penalităților sportive 25.06.2024) fiind nedisputat. Se prorogă omologarea pentru Superliga B1 Est pentru ședința următoare.
2. Aprobare sistem competițional 2025-2026
Liga A Prahova 2024-2025 – o serie de 18 echipe, retrogradează ultimele 4 echipe
Din sezonul 2025-2026 – o serie de 16 echipe
Superliga B Prahova 2024-2025, promovează primele 2 echipe
Superliga B 2025-2026 – două serii de 16 echipe
Superliga B1 2024-2025 promovează primele 4 echipe din fiecare serie
3. Aprobarea evidenței electronice a tuturor jucătorilor din competițiile AJF Prahova și obligativitatea introducerii acestora în platforma footballconnect.ro.
Începând cu sezonul 2024-2025, toate echipele au obligația de a introduce toți jucătorii în platforma footballconnect.ro, în caz contrar neavând drept de joc în competițiile oficiale ale AJF Prahova.
4. Aprobarea calendarului competițional 2024-2025
Liga A Prahova – 24-25 august, etapa intermediară 03 septembrie
Superliga B Prahova – 24-25 august, etapa intermediară 04 septembrie
Superliga B1 Prahova – 31 august
Liga B Prahova – 31 august
Juniori: 31 august sau 7 septembrie, în funcție de numărul de echipe înscrise
Perioada de înscriere campionate seniori: 01.07.2024-01.08.2024
Perioada de înscriere campionate juniori 01.07.2024-15.08.2024
Ședintă juniori -19 august 2024, ora 17:00
Se aproba programul competitional pentru Juniori D, D1 si E, conform propunerii Presedintelui Comisiei de Copii si Juniori.
5. Situație datorii membrii afiliați:
Membrii afiliați care figurează cu debite față de AJF Prahova- și nu achită până la data de 10 iulie 2024- nu vor fi înscriși în campionat.