Ministrul Angel Tîlvăr participă, joi şi vineri, la Reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, transmite MApN, citat de Hotnews.
De asemenea, Tîlvăr va lua parte la întâlnirea Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG), organizată în marja reuniunii NATO. Ministrul Apărării va mai avea întrevederi bilaterale cu omologii din Canada, Regatul Ţărilor de Jos şi Ucraina. Agenda de discuţii este axată pe subiecte de importanţă majoră pentru organizaţie în pregătirea deciziilor ce urmează a fi luate de şefii de stat şi de guvern din ţările aliate la Summitul NATO din luna iulie, care va marca 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington.
Evenimentul ministerial include trei sesiuni de discuţii – una în format aliat, dedicată consolidării posturii de descurajare şi apărare, o sesiune în formatul Consiliului NATO – Ucraina, cu participarea ministrului ucrainean al Apărării şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, precum şi una în formatul Grupului de Planificare Nucleară.