Luiza Rădulescu Pintilie

 

Taina artei picturale și taina credinței. Prima nu cred că ține  numai  de teoria culorilor ,  așa cum cea de-a doua  îndrăznesc să cred că nu ține numai de cuvintele din cărțile sfinte.De aceea mi se pare cu atât mai de apreciat izbânda unui artist consacrat cum este pictorița Florica Ionescu  de a le fi descifrat acele puncte comune, revelatoare  atât pentru adevărurile și  valorile fiecăreia în parte, cât și pentru ceee ce împreună pot înfățișa privirii, simțirii și cugetului privitorului.  Fără  îndoială că măiestria aceasta vine din  pregătirea sa universitară atât ca  absolventă a Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității “A.I. Cuza “ din Iași, cât și a Facultății de Teologie Ortodoxă-Asistență Socială din cadrul Universității București,  dar am  încredințarea  că acestea doar  au șlefuit un har  aparte și o  adâncă smerenie preexistente, într-o alăturare și o completare cu atât mai faste și mai pline de strălucire. Sau cum spune criticul de artă Roxana Păsculescu “ o deosebită sensibilitate, remarcată de la nivelul construcției, cel mai adesea calmă, echilibrată, la acela al  discursului plastic, unde sesizăm impetuozitatea gestului pictural   “.

Calmul, echilibrul, dar și impetuozitatea  se regăsesc din plin în lucrările  expuse de artistă, în aceste zile, în cadrul expoziției “Starea de urcuș“ deschisă la Galeria de Artă Ploiești. Cu stilul deja cunoscut, dar și cu abordări tematice și picturale noi,  pictorița   așează pe treptele pe care merge către inimile privitorilor  lucrărilor sale lalele,   maci și flori ale soarelui, dar  și pioșenia pelerinilor  privind spre cer,  icoana biruinței,  bucuria comuniunii sau  gestul suprem al iubirii și adorării întru dumnezeire .

Culorile  sale solare- cu care va fi venit pe lume artista născută vara, pe 18 iunie-   dau galeriei o lumină aparte și  simți cum te împresoară și pe tine, privitorul. Iar  în fața lucrării  “Sălașul luminii  “ fiind ,  mi s-a părut  că aceasta are  parcă  puterea   de a  așeza gândului și inimii  un fel de aură protectoare , mai presus   de  tulburarea și frământarea de fiecare zi.

Câtă dreptate avea Antoine de Saint-Exupery : spiritul nostru, al   oamenilor,   este asemenea unui urcuș în munți- vedem  culmea  și ni se  pare că  suntem  pe cale să o atingem , apoi descoperim alte culmi,  alte prăpăstii,  alte povârnișuri …Dar, până la urmă, nu  urcușul acesta pe scara vieții este cel care   ne desăvărșește, indiferent de căderile mai mici ori mai  mari,  care nu ocolesc  pe nimeni ?! Deschisă până pe  3 iulie, printr-o frumoasă întrepătrundere a tainei artei și a tainei credinței,  expoziția personală a artistei  Florica Ionescu   ne propune, cu har și smerenie,   un lăuntric urcuș întru frumusețe și credință. Lăsându-ne în același timp deplina libertate să înțelegem și  să descoperim noi sensuri  pentru  treptele existențiale ale propriului urcuș…