Având în vedere Sărbătoarea de Rusalii, care este inclusă în calendarul zilelor nelucrătoare, și activitatea instituțiilor publice și programul de circulație al mijloacelor de transport în comun vor suferi modificări. Astfel:
• Primăria Ploiești informează că Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești va avea următorul program special de funcționare, în cea de-a doua zi de Rusalii, luni, 24 iunie 2024, astfel: Serviciul Stare Civilă: luni, între orele 9.00 – 12.00 se asigură doar înregistrarea deceselor ; Serviciul Evidență Informatizată a Persoanelor – închis.
• TCE Ploiești a anunțat că, în municipiu, pe data de 24 iunie a.c., circulația mijloaceor de transport în comun se asigura conform programului unei zile de duminică.
• Muzeele din Prahova, în zilele de 23 și 24 iunie, vor fi închise pentru vizitare.