Potrivit datelor centralizate la nivelul Poliției Române, în perioada 1 – 31 mai a.c., în urma activităților desfășurate de către angajații inspectoratelor județene din țară, au fost luate în supraveghere 1.737 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.
Astfel, în cazul a 377 de persoane a fost luată măsura arestului la domiciliu, față de 1.351 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de 9 persoane- măsura controlului judiciar pe cauțiune.
„La sfârșitul lunii mai, se aflau în supraveghere 14.456 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.966 se aflau în arest la domiciliu, 12.456 sub control judiciar, iar față de 34 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.
Valoarea totală stabilită, prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune, de către organele judiciare, este de 1.600.000 de euro și 733.573 de lei”, mai precizează, într-un comunicat, Poliția Română.