Lucian Avramescu
lui Eminescu mă-nchin ca lui Dumnezeu
spuse pălmașul, neștiutorul
de carte, argatul ogoarelor,
lui mă închin spuseră pe rând
învățătorul
apoi învățăcelul
și pruncii încă nenăscuți spuseră la fel
dinlăuntrul mamelor lor
care și ele erau
înăuntrul mamelor mamelor lor
lui Eminescu mă închin ca lui Dumnezeu
rostiră teii
și plopii
și mestecenii
înfrățiți în aceeași religie
cu ierburile și lacurile
și luceafărul de ziuă
și cu marea
care are margini frumoase ca un mormânt de poet
lui mă supun, doar lui
rosti de la Cozia, de sub lespedea lui
Mircea cel Bătrân
și de la Arnota, Basarab Voievod
și capul lui Mihai vorbi
de la mânăstirea Dealu
și Constantin Brâncoveanu,
din singurul mormânt fără trup
al catedralei Hurezilor
cum de îl iubesc cu plecăciune
toate acestea și altele cu ele dimpreună
încât dacă sapi în miezul nestematelor dai de el
și dacă asculți inima pietrelor îl auzi cum bate
și dacă îl scoli în crucea nopții pe țăran
și-l întrebi cum se cheamă sufletul lui
îți va răspunde dintr-o răsuflare, Eminescu?
Eminescu nu este un poet
fie și nepereche
nu este geniul tutelar
n-a iubit-o pe Veronica Micle
n-a fost sărac și n-a fost bogat
n-a scris cărți
ci doar un certificat de naștere
de ce lui ne închinăm?
fiindcă el a scris, cu litere de aer și țărână,
certificatul de naștere al sufletului românesc
(Lucian Avramescu, 15 ianuarie 2020)
