Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat, în weekend, la Satu Mare, la Finala Cupei României şi Finala Campionatului Naţional Ne Waza (lupta la sol) pentru seniori, reuşind să obţină 4 medalii – 3 de argint şi una de bronz – 4 locuri V şi 3 locuri VII.
Medaliile au venit în Cupa României, competiţie în cadrul căreia Vanessa Tolea (-57 kg), Rareş Arsenie (-100 kg) şi Alexandru Petre (+100 kg) au obţinut argintul, iar Ana Tunea (-63 kg), medalia de bronz. Trebuie menţionat însă că sportivii ploieşteni sunt juniori sau cadeţi, iar înfrângerile din finale au venit în „condiţii speciale”: Vanessa a fost învinsă de o sportivă cubaneză naturalizată, Castillo-Garcia Thailien (medaliată la Jocurile Panamericane), legitimată la Rapid Bucureşti, Rareş a cedat în faţa cubanezului Asley Gonzalez, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, legitimat la CSM 2007 Focşani, iar Alex a pierdut în faţa lui Daniel Natea, judoka medaliat la Campionatul European de Seniori şi superior fizic sportivului nostru cu câteva zeci de kilograme.
Așadar, judo-ul românesc s-a ”adaptat” și el, importând sportivi de valoare, în care se investeește mult, la fel cum se întâmplă în tot mai multe sporturi, în care străinii devin tot mai privilegiați.
Medalia de bronz a fost obţinută de Ana Tunea, la categoria de greutate „/63 kg”. Pe locul V au venit Alexia Cristea (-48 kg), Idaira Vasilescu (-52 kg) şi Alexandra Ciurcă (-57 kg), iar locul al VII-lea a fost ocupat de Ioana Petraru (-70 kg) şi Andrada Minea (-78 kg).
La Cupa României au participat 110 sportivi de la peste 40 de cluburi din ţară.
În Finala Campionatului Naţional Ne Waza, la startul căreia s-au aflat 95 de sportivi, Alexandra Ciurcă a ocupat locul V la „-63 kg”, iar Ioana Petraru a fost pe VIII, la „+63 kg”.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.