Un atac de panică este un sentiment intens de frică și anxietate care ne copleșește brusc și care apare însoțit de simptome fizice intense – amețeală, dificultăți respiratorii și bătăi rapide ale inimii. Altfel spus, atacul de panică este mai mult un simptom decât o afecțiune. Ce îi sperie pe cei mici atât de tare încât fac atacuri de panică și cum le vorbim despre acele gânduri negative și nefolositoare care cauzează atacurile de panică, explică psihologul și psihoterapeutul Miruna Jovin, citată de Agerpres.
Deși atacurile de panică apar mai ades în timpul adolescenței, și copiii mai mici pot avea atacuri de panică. Vestea bună, spune psihologul Miruna Jovin este că „statistic, atacurile de panică sunt mai degrabă rare atunci când vine vorba de copii”.
Nu este întotdeauna clar ce cauzează atacurile de panică la copii. Ceea ce se știe, este că senzația de anxietate în legătură cu ceva sau experimentarea a ceva dificil sau stresant poate declanșa un atac de panică. Psihologul atrage atenția că „mai există și factori genetici care predispun la atacuri de panică. Studiile au concluzionat că acei copii care cresc cu adulți care fac atacuri de panică sunt la rândul lor mai predispuși la așa ceva”.
Declanșatorii emoționali, o stimă de sine scăzută sau evenimente pe care copiii le resimt intens (decesul unui părinte, pierderea unui prieten sau a unui lucru important din viața lor) pot la rândul lor să declanșeze atacuri de panică. Sau diferite condiții medicale și anumite substanțe sunt, de asemenea, posibili facilitatori ai atacurilor de panică, adaugă specialistul.
Iată câteva exemple de situații: anxietate cauzată de o experiență dificilă acasă sau la școală; stresul legat de lucruri precum examenele, prieteniile sau relațiile; moartea unei persoane dragi; o experiență înfricoșătoare, cum ar fi abuzul sau neglijarea; o experiență violentă la acare sunt martori. Atacurile de panică se pot fi foarte înfricoșătoare, în special la copii. Mulți copii simt un sentiment de teroare în timpul unui atac, ca și cum ceva rău este pe cale să se întâmple. Aceste sentimente pot apărea chiar și atunci când nu există un pericol real. Pentru că un atac de panică este o reacție exagerată, care a scăpat de sub control, a corpului. „Atunci când ele apar putem vedea manifestări precum: amețeală și/sau stări de leșin (fără o altă cauză medicală), greață, disconfort abdominal, dureri în piept, respirație accelerată, palpitații și chiar fluctuații ale temperaturii corpului”, explică psihologul. Unii copii pot plânge necontrolat, alții simt că nu se mai pot mișca din loc, se simt împietriți, le tremură picioarele.
Încercăm, cât de mult putem și știm, să rămânem noi calmi, spune din capul locului psihologul. Starea de panică pe care o poate simți părintele în aceste momente, de altfel, firească, nu va face decât să sperie și mai mult copilul, fără să aibă niciun beneficiu în această situație.
„Ne asigurăm că nu se pune în pericol și apelăm la ceea ce știm că îl calmează sau îi place. Îi vorbim cu o voce calmă și îi spunem, în cuvinte simple, adecvate vârstei, că înțelegem că este foarte intens ceea ce simte și că suntem acolo, lângă el. Îl asigurăm că, deși se simte foarte intens, va trece”, ne sfătuiește psihologul. Este important să știți că un atac de panică nu va provoca niciun rău și, chiar dacă sentimentul este imens în timpul unui atac, acesta va trece. Iată cum îl puteți ajuta:
* Nu evităm ceea ce simte copilul. Uneori, poate părea mai ușor să evităm pur și simplu o situație sau un loc care ne face să intrăm în panică. Este firesc să simțim așa. Cu toate acestea, evitarea situațiilor poate face ca anxietatea noastră să crească. Scopul nu este de a evita situațiile care ne fac să intrăm în panică, ci de a ne ajuta copilul să învețe să facă față modului în care se simte în acele situații.
* Îi întrebăm ce îi sperie și le dăm spațiu să răspundă. Atacurile de panică la copii sunt cel mai adesea cauzate de gânduri negative și total nefolositoare, dar acestea sunt cauzele care declanșează suferința copiilor. Aflăm cauza doar dacă le dăm spațiu să răspundă ce îi sperie. „În primul rând le dăm spațiu să ne vorbească despre aceste gânduri. Chiar și atunci când le privim ca pe ceva neimportant, vom ține minte că pentru copil sunt importante și le vom trata ca atare”, ne sfătuiește psihologul despre importanța de a nu minimaliza fricile unui copil. „Apoi le luăm pas cu pas și le demontăm, prezentând realitatea (nu există monștrii sub pat, locul de acolo este atât de mic că și dacă încape ceva atunci nu mai poate fi un monstru). Le explicăm că gândurile sunt doar atât, gânduri, și nu reprezintă realitatea. Îi încurajăm să se concentreze pe lucruri mai plăcute și/sau care sunt mai puțin provocatoare de frică”.
* Îi ajutăm să se calmeze, folosind tehnicile de respirație. „Le modelăm tehnici de respirație și le arătăm cum să facă asta într-un mod jucăuș. Putem crea povești, putem porni de la ceva ce știm că le place și încorpora tehnici de respirație sau alte metode de liniștire”, spune psihologul. Spre exemplu, puteți cere copilului să numească un lucru pentru fiecare literă a alfabetului. Acestea ar putea fi animale, nume, locuri, alimente etc. Acest lucru va angaja o altă parte a creierului lor și le va muta atenția de la frică și anxietate, ajutându-i să se liniștească.
O altă modalitate jucăușă și potrivită copiilor pentru a se calma este și următorul exercițiu: cereți copilului să stea confortabil și să respire/expire încet. Acum cere-i să numească câteva lucruri: 4 lucruri pe care le poate vedea, 3 lucruri pe care le poate auzi, 2 lucruri pe care le poate mirosi și 1 lucru pe care îl poate gusta. Simțurile noastre sunt instrumente puternice pentru a ajuta la gestionarea sentimentelor de panică, anxietate și stres.
Discutați cu copilul după ce a trecut printr-un atac de panică despre ceea ce a simțit. Întrebați-l ce din ceea ce ați făcut în timpul atacului l-a ajutat să se liniștească. În felul acesta, ați putea găsi ce să îi spuneți dacă va avea un atac de panică când nu sunteți cu el. Dacă s-a simțit bine după exercițiile de respirație, învățați-l să numere, să spună alfabetul ori să recite o poezie cu voce tare. Stabiliți cu el că aceste cuvinte vor trebui spuse atunci când simte că e speriat tare de gândurile care îi trec prin cap. Nu vă așteptați să reușească din prima. Repetați cu el ce are de făcut și arătați blândețe și înțelegere.
„Atunci când simțim că tot ceea ce se întâmplă este peste ceea ce știm noi să facem, apelăm la specialiști, medici sau psihologi. De asemenea, facem asta atunci când atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente și nimic din ceea ce facem nu pare să funcționeze”, atrage atenția psihologul Miruna Jovin.
Și, ca să nu ajungem ca micuțul să experimenteze atacuri de panică înfricoșătoare, ideal ar fi să ne adresăm specialiștilor când știm că copilul a trecut printr-o traumă. „Când ajung să aibă manifestările unui atac de panică, copiii au o suferință mai profundă. Pentru a scăpa de ele, va trebui identificată și tratată cauza care le-a declanșat”, mai spune psihologul Miruna Jovin.
Atacurile pot duce la anxietate severă, precum și la afectarea altor funcții ale stării de dispoziție a copilului sau în modul de funcționare a organismului. Unii copii încep să evite situațiile de care se tem că ar putea apărea un atac de panică. Astfel, un copil asupra căruia se exercită un abuz la grădiniță, va putea manifesta un atac de panică ori de câte ori este dus acolo.
Adolescenții ar putea folosi alcool sau droguri pentru a-și reduce starea de anxietate. Dacă nu sunt recunoscute și tratate, atacurile de panică pot aduce complicații serioase pentru copii, cum ar fi depresia severă și comportamentul suicidar. Însă dacă sunt diagnosticați din timp, copiii care suferă de atacuri de panică răspund bine la tratament.
