N. Dumitrescu

Pe lista volumelor prezentate la Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești, ca rampă de lansare pentru publicul cititor, se va mai adăuga încă unul, și anume cel cu titlul ”Cartea de aur a eroilor și veteranilor de război ploieșteni”, evenimentul urmând să aibă loc pe data de 6 iunie 2024, la ora 11.00, în Sala de lectură „Nichita Stănescu”. Cartea poartă semnătura col. (rtr.) Constantin Chiper, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, istoric militar patriot, dedicat promovării istoriei și cultului pentru eroii neamului românesc. Conform reprezentanților bibliotecii județene, cartea menționată, editată în premieră la Ploiești, scoate în evidență pagini de glorie și eroism din istoria comunității noastre, iar acest volum, dincolo de valoarea lui istorică, se dorește a fi ”O reconstituire a jertfei făcute de concetățenii noștri ploieșteni, pentru care țara, neamul și credința au reprezentat izvoarele convingerii că acționează pentru o cauză dreaptă. Din această perspectivă, cartea este și un îndemn prin care ni se transmite că trebuie să rămânem mereu ancorați cu rădăcinile în pământul sfânt al patriei, ale cărui hotare sunt marcate cu sângele și sudoarea înaintașilor, iar toate acestea nu se pot face decât prin credință în adevăr, în efort constructiv, în iubire față de neam și familie, prin educație școlară, prin biserică și prin respectul necondiționat față de nenumăratele generații care au pus umărul la construirea țării”. Având o bogată carieră militară și îndeplinind diverse funcții, col. (rtr.) Constantin Chiper s-a remarcat și printr-o intensă activitate publicistică, realizând, în calitate de autor și coautor, mai multe lucrări de istorie și monografie militară, dar și diverse materiale cu conținut din aceleași domenii.