Bugetul destinat instalării tinerilor fermieri prin măsura 6.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a fost suplimentat cu peste 20 de milioane euro, a anunţat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, potrivit Agerpres.
“Acest lucru ne permite să oferim sprijinul pentru 484 de noi proiecte ale fermierilor tineri. Aceştia se vor adăuga celor peste 11.200 de tineri fermieri care deja s-au instalat şi produc româneşte. Şi nu ne oprim aici: alţi 1.900 de tineri au proiecte în implementare beneficiind de sprijinul oferit prin măsura 6.1”, a scris Barbu pe Facebook.
Totodată, în perioada imediat următoare, printr-o altă măsură de sprijin destinată tinerilor fermieri (DR 30) vor fi semnate contractele de finanţare pentru aproape 1.300 de tineri, iar alte 2.300 de proiecte sunt în acest moment în procedura de selecţie.
Potrivit datelor MADR, în urma aprobării versiunii 18.1 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) prin Decizia C(2024) 2940 din 26.04.2024, bugetul aferent sub-măsurii 6.1 a fost suplimentat cu valoarea de 20,84 de milioane de euro.
Prin aprobarea rapoartelor de selecţie suplimentare au fost selectaţi pentru finanţare, din Lista proiectelor eligibile fără finanţare aferente sM 6.1 sesiune 01/2021, un număr de 90 tineri fermieri din zona montană, proiectele având o valoare publică totală de 4,11 milioane de euro şi 394 de tineri fermieri din zona non-montană, având o valoare publică totală de 16,72 milioane euro.
În perioada următoare, AFIR va notifica solicitanţii selectaţi pentru finanţare, conform Rapoartelor de selecţie suplimentare publicate pe pagina de internet AFIR, în vederea încheierii contractelor de finanţare. Perioada maximă de implementare a planurilor de afaceri este 30 septembrie 2025.