F. T.

Ieri, o escortă a Poliţiei Române l-a adus în ţară, din Germania, pe un bărbat în vârstă de 34 de ani, acesta fiind încarcerat pentru executarea mandatului. Inculpatul a fost condamnat de către Tribunalul Prahova la 2 ani, 4 luni și 256 de zile de închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul stupefiantelor. (Calculul în zile al pedepsei se face atunci când inculpatul este recidivist).
„Cooperarea pentru aducerea condamnatului a fost realizată prin Centrul de Cooperare Polițienească – I.G.P.R.”, precizează Poliţia Română într-un comunicat.