F. T.

Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a unui bărbat, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol săvârșit asupra unui minor și șantaj.
„Din materialul probator administrat în cauză – se menționează într-un comunicat al DIICOT- Serviciul Teritorial Ploiești -, a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2023, acesta a inițiat și dezvoltat o relație de prietenie cu o minoră în vârstă de 16 ani, pe care a determinat-o să îi transmită fotografii și filmări în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, în luna aprilie 2024, pe fondul încheierii relației, inculpatul a contactat-o prin intermediul unei rețele de socializare și a determinat-o prin șantaj să întrețină cu el acte sexuale.
În luna mai 2024, la refuzul persoanei vătămate minore de a se întâlni, inculpatul a transmis familiei acesteia, printr-un canal de mesagerie online, mai multe imagini în care victima minoră apărea în ipostaze sexuale explicite.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești”.