Potrivit unei informări a poliţiei prahovene, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat că ar fi agresat sexual două minore.
Cazul este prezentat de către IPJ Prahova astfel: „La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii ploieşteni au fost sesizați, de către un bărbat, că nepoata sa, în vârstă de 5 ani, ar fi fost agresată sexual de un bărbat, în municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în cursul zilei, un bărbat în vârstă de 41 de ani s-ar fi deplasat la un imobil din municipiu, iar la un moment dat, profitând de faptul că minora era singură într-o anexă a locuinței, i-ar fi prezentat pe telefonul mobil un clip video cu conținut pornografic și ar fi agresat-o sexual.
Tot din verificările efectuate de polițiștii, s-a constatat faptul că același bărbat, în luna mai a.c., ar fi agresat-o sexual și pe sora minorei mai sus-menționate, în vârstă de 7 ani.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală comisă asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor”.