Despăgubirile achitate anul trecut de companiile membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) pentru acoperirea pagubelor provocate locuinţelor de furtuni au depăşit 25,5 milioane de lei, fiind duble faţă de 2022, conform unui comunicat al organizaţiei.
Aceste despăgubiri au fost acordate proprietarilor locuinţelor asigurate pentru un număr de 4.614 dosare de daună, în creştere şi ­acesta cu peste 30% faţă de 2022 şi cu 61% faţă de 2021.
Raportat la ultimii 10 ani (2014-2023), valoarea totală a despăgubirilor achitate în baza asigurărilor facultative de locuinţe pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni a ajuns la 102 milioane lei, fiind acoperite prejudicii rezultate din peste 30.340 de daune avizate în baza acestor tipuri de poliţe.
«Schimbările bruşte ale vremii ne afectează pe toţi. Trăim vremuri în care locuinţele noastre sunt din ce în ce mai expuse unor fenomene naturale extreme, iar severitatea acestora şi pagubele produse cresc într-un mod alarmant. Important este să ne informăm de la specialişti şi să ne protejăm locuinţa printr-o poliţă de asigurare», a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.
În fiecare zi calendaristică a anului trecut, companiile de asigurări membre UNSAR au achitat, în medie, 13 dosare de daună, cu o valoare de peste 70.000 lei, doar pentru ­daune provocate de furtuni locuinţelor asigurate, conform analizei efectuate la nivelul ­asociaţiei.
«Din fericire, există soluţii în baza cărora putem primi sprijinul financiar necesar pentru a traversa asemenea perioade mult mai uşor. Trebuie doar să ne informăm şi să ne luăm măsuri de protecţie, una dintre acestea fiind şi aceea de a ne asigura locuinţa – pentru a fi #sigurACASĂ», a completat Alina Bărbulescu, specialist asigurări bunuri şi proprietăţi în cadrul UNSAR.
Pagubele produse de furtuni locuinţelor şi bunurilor pot fi acoperite de o asigurare facultativă de locuinţă. Acest tip de poliţă poate fi emis pentru imobilele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD şi poate oferi un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute.
Astfel, printr-o asigurare facultativă pot fi acoperite o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremure, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluţii în cazul unor urgenţe – prin intervenţia unor specialişti atunci când situaţia o impune (avarii instalaţii de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperişului, sistemelor/elementelor de acces în locuinţă etc.).