ANAF a trimis 8.099 de sesizări penale la Poliție pentru neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, în acest an, ceea ce înseamnă cu 41% mai mult decât în întreg anul 2023, conform datelor transmise de instituție HotNews.
În 2022 au intrat în vigoare noi prevederi care au modificat Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (241/2005).
Potrivit acestora, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor.
Pe baza acelor sesizări, Poliția a început unele acțiuni în 2023 și 2024. Astfel, conform datelor transmise de Poliția Română către HotNews.ro, în anul 2023 au fost înregistrate 1.756 de dosare care privesc infracțiunea respectivă. Dintre acestea:661 de dosare penale au fost înregistrate în baza sesizării structurilor din Ministerul Finanțelor; 1.095 de dosare penale au fost înregistrate ca urmare a sesizărilor
din oficiu.
De asemenea, în trimestrul I din 2024 au fost înregistrate 805 dosare, dintre care 441 de dosare penale în baza sesizării structurilor din Ministerul Finanțelor sau Administrația Fondului de Mediu și 364 de dosare penale înregistrate ca urmare a sesizărilor din oficiu.