Ieri, în jurul orelor prânzului, într-o primă informare, IPJ Prahova a anunţat că „angajaţi din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, prin intermediul Numărului Unic «112», că la o instituţie publică din municipiu ar urma să fie amplasată o bombă, la faţa locului deplasându-se pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova”. Potrivit unor surse judiciare, instituţia în cauză era Palatul de Justiţie Ploieşti!
Într-o a doua informare, tot poliția prahoveană a precizat faptul că „în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aspectele sesizate nu se confirmă. Polițiștii continuă cercetările specifice pentru identificarea apelantului și dispunerea măsurilor legale în consecință”.