Contractul-cadru care va intra în vigoare după 1 iulie şi în care se va menţine aceeaşi valoare a punctului serviciilor medicale prevede, ca noutate, pachete de servicii pentru persoanele neasigurate în scopul depistării unor afecţiuni grave (cancer, hepatită, HIV/SIDA la gravide), a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, potrivit Agerpres.
„Se preconizează ca medicii de familie să poată trimită persoanele neasigurate pentru investigaţii în caz de suspiciune de afecţiuni oncologice, hepatite B şi C şi virusul HIV la gravide, servicii care vor fi decontate de Casa Naţională de Sănătate. Ca urmare a negocierilor, reuşim să stabilizăm situaţia în sistemul medical. (…) Atât în asistenţa medicală primară, cât şi în ambulatoriul de specialitate se vor menţine valorile de puncte, astfel ca oamenii să poată avea predictibilitate şi sustenabilitatea activităţii lor, nu la valori nemaipomenite, dar măcar la nivelul în care să îşi poată desfăşura activitatea. (…) Ne-am dori o finanţare mult mai bună, dar în condiţiile actuale credem că este un deziderat atins.(…) Tot în contractul-cadru, se prevede că se pot desfăşura activităţi de prevenţie, începând cu adolescenţii”, a afirmat Valeria Herdea, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele CNAS şi-a exprimat speranţa ca la finalul trimestrul III sau începutul trimestrului IV al anului în curs, când va avea loc o rectificare bugetară, să se rediscute valorile de punct pentru serviciile medicale. Ea a precizat că mulţi adolescenţi se confruntă cu adicţia, una dintre patologiile noi. „Educaţia pentru sănătate rămâne un deziderat esenţial pentru fiecare dintre noi (…) Avem nevoie să educăm noile generaţii astfel încât să ştie să se protejeze, să se adreseze serviciilor medicale şi să se adreseze medicului de familie, cel puţin o dată pe an, în luna în care este ziua lor de naştere. Comportamentele preventive pot rezolva foarte multe”, a adăugat Herdea.
Preşedintele CNAS a pledat pentru schimbarea stilului de viaţă şi adoptarea unor obiceiuri sănătoase prin „alimentaţie corectă şi mişcare” pentru a preveni îmbolnăvirile.
Ea a punctat că peste două milioane de persoane beneficiază de programele naţionale curative, CNAS având 17 de programe naţionale.
„Există 5,5 milioane de pensionari şi copii care au nevoie să aibă acces la îngrijire. Punem accent pe îngrijirea gravidei, copilului, nu în ultimul rând, pe vârsta extremă şi, în primul rând pe prevenţie pentru fiecare segment de vârstă”, a menţionat Herdea.
Potrivit CNAS, există aproximativ 16,5 milioane de asiguraţi şi 3 milioane de persoane neasigurate, din care doar 250.000 de persoane neasigurate înscrise la medicul de familie după 1 octombrie 2022.