Potrivit unei informări a IPJ Prahova, ieri, în jurul orei 11.30, oamenii legii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat, în calitate de asistent medical al unei unități de învățământ din municipiu, că o persoană s-a prezentat la sediul cabinetului ca urmare a intrării în contact cu o substanță dintr-un spray iritant lacrimogen.
«În baza sesizării – se mai menţionează în informaţia poliţiei prahovene – oamenii legii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări stabilindu-se faptul că, în jurul orei 11.15, o elevă de 16 ani, ieșind din clasă pentru a merge la grupul sanitar, ar fi simțit, pe hol, un miros intens-înțepător care i-a provocat o stare de rău, la fața locului ajungând un echipaj medical care a preluat-o pe tânără. La acest moment, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii situației de fapt și identificării persoanei bănuite de folosirea spray-ului iritant lacrimogen, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase».