Bronz, bronz, argint, locul 5, argint, şi, în sfârşit, aur! Acesta a fost parcursul fetelor din generaţia 2006 a CSM Ploieşti de la U13 până acum, la U18, când au reuşit să întrerupă hegemonia celor de la ACS Dacian Bucureşti şi să le învingă în finala campionatului! Paradoxal, în ­finala în care porneau, probabil, cu cele mai mici şanse, după două înfrângeri clare suferite de-a lungul sezonului regulat şi în condiţiile în care au lipsit, din motive medicale, două dintre jucătoarele de bază, Karina Munteanu şi Daria ­Tănase, plus Olivia Sandu, care a figurat în lotul pentru Turneul Final, dar nu a fost folosită până la urmă, din raţiuni similare.
În sferturi, cu Sportul Studenţesc (63-49) şi în semifinale, cu Olimpia (84-62), fetele au arătat că se pot mobiliza să joace şi pentru colegele lor accidentate, însă evoluţia perfectă din finală, probabil că a surprins pe toată lumea. Au câştigat cu 64-59 (14-8, 16-21, 13-16, 21-14) la capătul a 40 de minute în care nu le-au oferit nicio şansă adversarelor, modul în care Loredana Munteanu, Corina Savu şi Robert Munteanu au adaptat planul de joc opţiunilor din lot bulversându-le total pe bucureştence. Trupa lui Dan Dacian n-a mai găsit reperele din prima parte a sezonului, a tras modest din toate poziţiile şi n-a avut replică la jocul simplu, pe coş, eficient, al fetelor noastre!
Este un titlu naţional aşteptat şase ani, care completează „bonusul” din luna februarie – acel titlu cucerit şi la categoria superioară de vârstă, „U19” şi vine ca o încununare a muncii fetelor şi ca o recompensă a încăpăţânării cu care au crezut că, la un moment dat, vor fi învingătoare în duelul cu ACS Dan Dacian ­Bucureşti!

Agnes Zane – MVP şi titulară în „Best Five”, alături de Ioana Savu!
Ca de obicei, cu prilejul Turneului ­Final au fost oferite şi premii individuale, două dintre fetele noastre numărându-se printre remarcatele competiţiei. ­Astfel, Agnes Zane a fost considerată „cea mai bună jucătoare” a turneului şi, la fel ca anul trecut, la „U17”, a fost inclusă, ­alături de Ioana Savu, în „cel mai bun 5 al turneului”. Cu menţiunea că Ioana este singura componentă a lotului născută în 2007.

Al cincilea titlu!
Bilanţul secţiei de baschet a CSM Ploieşti ajunge, în acest sezon, la cinci titluri naţionale cucerite, la U15, U17 şi U18 masculin, respectiv la U18 şi U19 feminin, iar emoţiile se mută spre echipa U16, care va lupta pentru aur săptămâna viitoare, când este programt Turneul Final de la Oradea! Un bilanț absolut fabulous, CSM fiind, probabil, cel mai important club la nivel juvenil, la acest moment, din țară!

Parcursul fetelor noastre la ­Turneul Final de la Bucureşti a fost ­următorul:
Sferturi de finală
CSM Ploieşti – Sportul Studenţesc Bucureşti 63-49 (18-15, 14-12, 25-8, 6-14)
CSM Ploieşti: I. Savu (18 puncte, 1×3, 9 recuperări), A. Zane (11), C. Grigore (11 puncte, 9 recuperări), D. Iordăchescu (8), A. Dumitru (6), A. Dulhaz (5, 1×3), M. Pîrvan (4), N. Belhamra, D. Păuşan, A. Apostolache, A. Dănilă şi O. Sandu.
Semifinală
CSM Ploieşti – Olimpia Bucureşti
84-62 (28-18, 18-18, 20-12, 18-14)
CSM Ploieşti: I. Savu (30 puncte, 4×3, 7 recuperări, 5 pase decisive), A. Zane (16 puncte, 10 recuperări, 7 pase decisive), C. Grigore (12), M. Pîrvan (10, 1×3), D. Păuşan (6), A. Dumitru (5, 1×3), A. Dulhaz (5, 1×3), D. Iordăchescu, N. Belhamra, A. Nazlî Dănilă, A. Apostolache şi O. Sandu.
Finala
CSM Ploieşti – ACS Dan Dacian Bucureşti 64-59 (14-8, 16-21, 13-16, 21-14)
CSM Ploieşti: C. Pîrvan (19 puncte, 3×3), A. Zane (16 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive), I. Savu (16 puncte), A. Dulhaz (5, 1×3), C. Grigore (3), D. Iordăchescu (2 puncte, 9 recuperări), D. Păuşan (2 puncte, 9 recuperări), N. Belhamra (1), A. Dumitru, A. NAzlî Dănilă, A. Apostolache şi O. Sandu.