Luiza Rădulescu Pintilie
De parcă ar fi adusă de vânt de pe un alt tărâm,
Plutește peste toate dulcea mireasmă a florii albe de salcâm;
Iar crengile urcate-n cer ori aplecate spre pământ
Cântă duios a fluier și a glas de toacă din lemn sfânt.
Priviți, sunt înfloriți, din nou, salcâmii!
Și aninată-i primăvara în cumpăna de mai a vremii,
Nehotărâtă dacă să-ncline înspre vară,
Ori să se-ntoarcă în zilele de rece iarnă.
Sub alb veșmântul ce împodobește pomii,
Murmură seve, redând viață vieții,
Și-n lemnul ce are tăria și binecuvântarea crucii
Se-aude încet, încet, cântarea unor străvechi litanii.
Pe câmp, lângă o fereastră, la margine de drum,
Fac plecăciuni salcâmii, sub adieri de vânt,
Înmiresmarea florii de mai, ca un descânt,
Se-așează-n inimi și în priviri, adânc.
Trec păsări pe deasupra salcâmilor în floare
Și pentr-o clipă aproape că uită să și zboare;
Iar pașii noștri, de trecători pe drum,
Încetiniți sunt parcă sub vraja dumnezeiescului parfum.
Priviți, sunt înfloriți, din nou, salcâmii,
Și aninată-i primăvara în cumpăna de mai a vremii!
Iar bate la fereastra fiecărui suflet
Al florii de salcâm dulce sonet,
Înscris în cartea vieții ca un legământ,
Cântând duios a fluier și a glas de toacă din lemn sfânt
Și viață vieții noastre, iarăși, dăruind !
(9 mai 2024)
