Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești, primele zile ale acestei săptămâni se anunță bogate în evenimente.
Astfel, astăzi, de la ora 17.00, în colaborare cu Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești și Asociația 24Pharte, instituția va organiza evenimentul cu titlul ”Grădina Inimilor”, publicul find așteptat la un recital de muzică și poezie din creația poetei Evelyne Maria Croitoru. Evenimentul va fi moderat de către Mihaela Radu, managerul bibliotecii, pe lista invitaților fiind trecute numele unor importanți invitați: Anca Roxana Constatin – actriță și specialist în marketing la Teatrul Național București, președinte al Asociației Culturale Flower Power; Ion Marinescu Tzurlă – realizator de emisiuni la Radio România Actualități, compozitor, membru al Uniunii Muzicologilor și Compozitorilor din România; Nicu Șandru – profesor de flaut, chitară și pian, instrumentist, Ramona Muller – secretar literar al Cenaclului „I.L.Caragiale”. Totodată, iubitorii de frumos sunt așteptați și mâine, de la ora 17.00, în rotonda bibliotecii, unde va avea loc vernisajul expoziției ”Primii pași în acuarelă”, fiind expuse lucrări semnate de Diana Decean, membră a Cenaclului de Arte Plastice „Arcade Ioan Titus
Drăghicescu”.