Luiza Rădulescu Pintilie
În contextul marcării, pe 14 mai a.c., a Zilei Dreptului Internațional Umanitar, Filiala Prahova a Asociației Române de Drept Umanitar (ARDU) a organizat, în parteneriat cu Facultatea de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative- SNSPA București, Conferința națională cu tema ,,Tendințe actuale ale Dreptului Internațional Umanitar. 75 de ani consacrați Convențiilor de la Geneva”, cu participarea unor reprezentanți ai mediului academic și ai autorităților publice centrale, a unor specialiști în domeniul dreptului și a unor profesioniști militari, precum și a unor studenți de la SNSPA și a unor elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria „ din Ploieşti. În fapt, după cum ne-a precizat prof. dr. Roxana Vişan – vicepreşedinte al ARDU-PH şi profesoară la colegiul ploieştean – a fost vorba despre un triplu eveniment, marcându-se pe de o parte împlinirea a 75 de ani de la adoptarea, în august 1949, a Convențiilor de la Geneva – un ansamblu de patru tratate prin care au fost stabilite standardele dreptului internațional în ceea ce privește problemele umanitare, mesajul acestora fiind acela că şi războaiele au limite impuse de imperativul protejării vieţii şi a demnităţii umane, referindu-se în principal la tratamentul necombatanţilor şi al prizonierilor de război, precum şi a 165 de ani de la adoptarea unui document ce a constituit baza adoptării acestor convenţii şi a fost rezultatul eforturilor lui Henri Dunant, martor al ororilor din timpul violentei bătălii de la Solferino din 1859, iar pe de altă parte împlinirea a 10 ani în slujba umanităţii de către Filiala Prahova a Asociaţiei Române de Drept Umanitar.
Deschiderea evenimentului găzduit de SNSPA a fost făcută de conf. univ. dr. Diana Camelia Iancu – decan al Facultăţii de Administraţie Publică din cadrul SNSPA şi prof. dr. Roxana Vişan, între cei care au adresat mesaje şi au susţinut alocuţiuni regăsindu-se, printre alţii, prof. univ. dr. Remus Pricopie – rector şi conf. univ. dr. Mădălina Cocoşatu – director al Departamentului de Drept ,,V. D. Zlătescu” din cadrul instituţiei gazdă, conf.univ. Titus Corlăţean de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, președinte al Comisiei pentru politică externă din Senatul României, conf.univ.dr. David Ungureanu, de la Academia de Poliție „ Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Umanitar. Parteneriatul cu Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” din Ploieşti, cu Revista Forţelor Terestre, cu Centrul de studii şi cercetări danubiene din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale – Universitatea „Danubius”, cu colegiul ploieştean a adăugat valenţe noi dialogului despre valorile umanitare, cu atât mai de actualitate în vremurile tumultuoase pe care le trăim şi mai importante din perspectiva educaţiei tinerelor generaţii şi a formării acestora în spiritul unei culturi a păcii, a înţelegerii imperativului ca singurul sens al vieţii să fie, cum spunea Tolstoi, să slujeşti umanitatea, viitorul acesteia fiind de fapt în mâinile fiecăruia dintre noi. De altfel, dincolo de înaltele valenţe ştiinţifice şi academice ale evenimentului, adresate mai ales specialiştilor, deschiderea lui către înţelegerea şi implicarea unor elevi şi studenţi se cuvine apreciată şi e meritul profesoarei Roxana Vişan că, în mod constant, iniţiază şi coordonează asemenea proiecte şi manifestări.
De altfel, chiar în contextul evenimentului la care neam referit, dedicat Zilei Dreptului Internațional Umanitar, a organizat ulterior, la Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Ploiești, o sesiune specială de lucru în domeniul dreptului umanitar. Iar un asemenea demers nu este deloc întâmplător având în vedere că această cunoscută instituție de educație a contribuit în mare măsură la promovarea valorilor umanitare și la dezvoltarea competențelor de bază privind dreptul internațional umanitar prin implementarea curriculumului la decizia școlii, aprobat prin OM 4202 din 17.05.2011 în vederea formării tinerelor generații de cadre didactice în spiritul umanitarismului, fiind printre puţinele instituţii de învăţământ din ţară care au făcut o asemenea opţiune. De altfel, pentru contribuția adusă domeniului dreptului internațional umanitar și deschiderea către promovarea unei culturi a păcii din perspectiva valențelor educaţiei umanitare, în perioada 2014-2024, Filiala Prahova a Asociaţiei Române de Drept Umanitar a acordat Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” Ploieşti o „Diplomă de Excelență”. Plachete aniversare „10 ani în slujba umanităţii“ și Diplome privind conferirea titlului de Membru de onoare al asociației au fost, de asemenea, acordate reprezentanţilor SNSPA şi participanţilor la conferinţă, precum şi unor instituţii partenere şi unor personalităţi care în cei zece ani de existenţă au susţinut activitatea ARDU-PH, bogata activitate de nivel academic şi editorială pe care aceasta o desfăşoară pentru promovarea dreptului internaţional umanitar, inclusiv comunicările prezentate în cadrul evenimentului la care ne-am referit urmând să fie incluse într-o publicaţie cu un amplu şi ridicat conţ inut ştiinţific. Demers a cărui maximă actualitate o evidenţiază chiar realitatea în mijlocul căreia trăim, cu un război – cel dintre Rusia şi Ucraina – atât de aproape de graniţă şi cu o implicare directă în ajutorarea celor fugiţi din calea acestuia, dovedind că umanitatea nu are şi nu trebuie să aibă graniţă.