Florin Tănăsescu
De mic copil, participa sistematic la competíția aia de tristă amintire pentru unii, „Daciada”. Dar nu vă închipuiți că lua startul la vreo probă de 100 de metri garduri sau 1500 de metri obstacole.
Damblauau lui era să facă șpagatul și podul. Iar figurile astea aveau să-i folosească-ntr-o zi.
Adică azi, mâine, poimâine.
Vlăjganul, că așa-l cunoaște lumea prin comună, din cauza înălțimii, a fost mai întâi membru la Partidul Gimnastică Ritmică Tineret. Când gruparea a scăzut în sondaje, grație șpagatului care-l consacrase din fragedă pruncie, a trecut la „Comuna-n misiune”.
Și era unul în partid: și președinte, și vice, și purtător de vorbe, și cotizant. Adică, lua un ban din buzunarul cui se nimerea și-l băga într-al lui. Așa și-a descoperit calitățile de finanțist.
Când s-au pârguit cireșele de mai, și-a depus candidatura la primărie.
Despre campania lui, merită scrise câteva cuvinte. Că nu-i singurul care face astfel de lucruri.
Afișul lui electoral e-n „Scara măgarului”. De la dreapta la stânga apare așa: Stând pe un stâlp, într-un cuib de barză, apoi în două picioare (are înălțimea de 1,99 metri), după care în genunchi (aici stă scris „Votați-mă!”.)
Într-o zi cu soare, a strigat: „Oameni buni, vine gârla marea! Ne ia cu totul. Eu sunt salvarea!”.
Un consătean l-a întrebat dacă-i cumva pe post de mașină cu girofar.
Domnul Vlăjgan i-a explicat că nu-i ambulanță, ci pod.
Iar drept dovadă, și-a fixat picioarele pe-un mal al unui pârâu secat, iar de celălalt s-a agățat de-un dâmb, cu mâinile.
Și iar a strigat: treceți peste mine!
Localnicii, care auziseră de la străbuni că în urmă cu o mie de ani o viitură a măturat totu’-n cale, și-au „zis că-i mai bine să previi decât să spui „Stop inundațiilor/candidaților!”. Și-au început să treacă podul. Adică, să treacă peste spinarea Vlăjganului. Unii, cu caprele, alții cu boii, fiecare cu ce-avea-n bătătură.
Modelul a fost preluat și de candidatul din localitatea din aval. Îl cheamă Apolodor. A luat toate tigăile, cratițele și oalele nevesti-sii și-a construit un pod de vase.
Electoratului, din nefericire, nu i-a sărit în ochi un lucru: printre ele se aflau și multe străchini.
Final, că noi nu candidăm, nu avem înălțimea de 1,99 de metri, nu facem șpagatul sau podul: va fi potop după alegeri. Nu peste tot! Doar pe ici, pe colo, prin zonele în care în zi cu soare se-anunță inundații, iar votanții calcă în străchini!
Și anul nu s-a terminat! Urmează prezidențialele.
Iar la bursa locurilor de muncă apar tot mai multe anunțuri: „Angajăm olari pentru confecționat străchini. Preferabil, foști panglicari”.
