Violeta Stoica
Situația pare să devină tot mai critică în orașul Slănic Prahova, acolo unde, joi dimineață, o parte a străzii 23 August s-a surpat, chiar în fața sediului Poliției, din motive care, cel mai probabil, țin de zăcământul de sare pe care stă întreaga localitate.
Primarul Costea Daneluș spune că a anunțat ISU Prahova și Instituția Prefectului, de altfel prefectul Emil Drăgănescu s-a deplasat la fața locului pentru a dispune măsurile care se impun pentru protejarea populației și a bunurilor.
Locuitorii din zona afectată sunt speriați de amploarea surpării, iar unii dintre ei vorbesc și despre faptul că apa din Baia Baciului și din Baia Roșie ar fi intrat, la propriu, în pământ. Reamintim că, la finalul anului trecut, într-o altă zonă a orașului au apărut crăpături în sol, care au afectat câteva gospodării și case. ”Deocamdată, în situația de față, nu puteam lua măsuri, pentru că nu avem de unde să știm ce este dedesubt. Vom vedea ce vor spune specialiștii. Trebuie să ținem cont că în Slănic se exploatează sarea de 2000 de ani, iar noi știm doar ce s-a întâmplat în ultimii 200 de ani. Încă nu putem ști dacă trebuie să strămutăm familii din zona afectată. În privința apei din Baia Baciului, a scăzut apa, în timp, și monitorizăm fenomenul”, a declarat primarul Costea Daneluș.
Departamentul pentru Situații de Urgență a dispus măsura evacuării persoanelor care locuiesc în zona surpării din orașul Slănic. ”Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri. Totodată, a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu. Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp posibil”, a precizat DSU. Ulterior, în jurul prânzului, Instituția Prefectului a informat că s-a dispus evacuarea a 20 de persoane aflate în blocurile din proximitatea zonei afectate, iar ulterior, în funcție de evoluția situației de urgență și analiza comisiei de specialitate, vor fi dispuse și alte măsuri necesare.
Pe de altă parte, IPJ Prahova a transmis că, întrucât pe strada 23 August din orașul Slănic, în dreptul Sediului Poliției orașului Slănic, îmbrăcămintea asfaltică s-a surpat, zona afectată este închisă circulației fiind impuse restricții. Astfel, strada în cauză a fost închisă, fiind necesară ocolirea acesteia, iar traficul rutier este deviat pe str. Vasile Alecsandri – Str. Slănicului – I.L. Caragiale. La fața locului se află autoritățile competente, care monitorizează situația.
Ieri după-amiază, la Slănic a avut loc o ședință operativă la care au participat reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ai Poliției, Jandarmeriei, prefectul județului Prahova – Emil Drăgănescu, primarul orașului Slănic – Costea Daneluș, dar și experți de la Salina Slănic. Potrivit informațiilor furnizate de Instituția Prefectului Prahova, în cadrul ședinței au fost discutate aspecte ce țin de eventuala adăpostire a persoanelor evacuate din cele două blocuri aflate în proximitate, dar și convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. ”Până la acest moment, 20 de persoane au fost evacuate preventiv din cele două blocuri, au fost montați martori care să indice dacă terenul se mişcă în continuare și a fost creat un perimetru de siguranță. Totodată, experți în domeniu sunt în deplasare spre locație, în vederea identificării motivului tasării terenului”, a precizat Instituția Prefectului.