Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a catalogat drept „incorect şi discriminatoriu” faptul că Guvernul a adoptat scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale doar în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă, fără a fi cuprinşi toţi pacienţii cronici, potrivit Agerpres.
„Nu, domnule prim-ministru, concediile medicale nu sunt o sursă de venit! Sunt incluse în dreptul fundamental al cetăţenilor acestei ţări şi nu pot fi tratate în alt fel! Şi, noi, cei din Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, vrem să vă reamintim că boli cronice nu înseamnă doar cancer. La fel de invalidante sunt si alte boli, precum bolile cardiovasculare, AVC, scleroza multiplă, boli rare sau inflamatorii reumatismale. Ca să nu mai menţionăm tuberculoza sau HIV/SIDA. Şi din păcate un pacient cu tuberculoză este nevoit să stea în concediu medical timp de şase luni sau doi ani. (…) Ar trebui să descoperiţi acele cazuri de fraudă şi nu să pedepsiţi pe toată lumea, pentru că este şi incorect şi discriminatoriu”, afirmă reprezentanţii COPAC.
COPAC susţine că va ataca viitoarea lege în cazul în care va fi adoptată în forma ordonanţei de urgenţă.
„Aşa că, în al 12-lea ceas, COPAC vă solicită să vă ţineţi promisiunile făcând ca pacienţii cronici să nu fie de două ori pedepsiţi. Dacă legea va ieşi în această formă, ca reprezentanţi ai pacienţilor cu boli cronice şi boli rare o vom ataca pe toate căile posibile”, afirmă aceeaşi sursă.