Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, potrivit Agerpres.
«Părinţii care au copiii peste 18 ani întâmpină mari dificultăţi să îi poată duce într-un centru pentru tratament, deoarece de la vârsta de 18 ani nu mai au putere asupra lor, să spunem aşa, o putere prin care încearcă să-i ajute, de fapt. Deci dacă (…) sesizează la 112 organele competente, vine Poliţia. Poliţia constată la faţa locului şi spune că trebuie să aştepte să se constituie echipe de specialişti, de psihiatri, care să evalueze starea tânărului respectiv. Vă daţi seama că echipa nu se constituie imediat, poate să dureze zile, o săptămână, şi în această perioadă de timp să nu mai fie relevante cumva la analize substanţele care au fost inhalate», a spus ministrul Familiei.
Natalia Intotero a mai arătat că sunt necesare modificări şi în domeniul prevenţiei consumului de droguri, în concordanţă cu soluţiile identificate de tinerii care s-au confruntat cu această problemă.
«Trebuie modificată şi legislaţia, dar, repet, şi aceste modificări, inclusiv pe partea de prevenţie, trebuie să fie în concordanţă cu soluţiile problemelor prin care au trecut aceşti tineri care sunt alături de mine. Şi de aceea este foarte important clasa politică să asculte, să identifice problemele şi alături de cei în cauză să vină şi cu soluţii», a punctat Intotero.
Ministrul Familiei a fost prezentă vineri, la Sala sporturilor din Deva, în cadrul Campaniei «Fără bariere – TOT Adevărul despre droguri», unde peste 1.000 de tineri au putut urmări mărturiile unor consumatori de droguri de vârste apropiate cu ale lor şi au putut să întrebe, sub protecţia anonimatului, despre experienţele nefericite prin care au trecut cei care le-au vorbit.
Acasă Actualitate Se cere modificarea legislaţiei astfel încât părinţii dependenţilor peste 18 ani să...