Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, bună seara! În ajunul Floriilor te caut. Clopotele anunță marea sărbătoare – Intrarea Domnului în Ierusalim! De altfel, multe dintre cele văzute astăzi, în drumul meu către Sângeru, povesteau despre zilele ce vin. Oameni primenindu-și curțile, vopsind gardurile, trafic intens dinspre orașe către sate. Chipuri luminoase în așteptarea bucuriei, voci transmițătoare de speranță, cu urări timpurii pentru sărbătoarea Paștelui. Un freamăt pozitiv pe străzi. Toate vorbesc despre apropierea Învierii, pe care toți o așteptăm, spre care nădăjduim, pe care mulți o petrecem cu belșug. O izbândă împotriva morții, o sărbătoare dobândită după multă caznă și suferință.
Am privit cu bucurie osteneala oamenilor pentru întâmpinarea perioadei care urmează, dar ajunsă la tine, totul capătă altă dimensiune, altă stare de spirit. La noi e liniște. Nimeni nu se agită. Nimic nu vorbește despre ce va fi. Câinii doar își manifestă salutul revederii. Glasul lor fără de cuvinte mărturisește atât de mult! Îi ascult, îi privesc, apoi mă închid în camera ce-mi servește drept loc de dormit, de ascultat gândurile-mi rătăcitoare, de scris și lectură. Citesc puțin în ultima vreme. Îți spun cu tristețe. Încă nu am deprins abilitatea de a-mi împărți timpul echitabil. Deschid o carte de împrumut și parcurg câteva pagini. Volumul se cheamă „N. Steinhardt despre Eliade, Cioran, Ionescu și Noica”. Sunt eseuri și confesiuni despre cei care apar în titlu. La Eliade m-am oprit – „La moartea lui Mircea Eliade”, un eseu despre om, și nu opera lui, în care Steinhardt dă în vileag două însușiri: hărnicia și bunătatea.
„Desigur că artistul și cărturarul vor dăinui prin operă. Celor ce însă l-au cunoscut pe om le revine sarcina de a revela și calitățile datorită cărora s-a putut făuri lucrarea. Inteligența (strălucită, continuă), memoria (fenomenală: după zece ani nu șovăia să citeze dintr-o revistă cu indicația precisă a datei, paginii și locului unde figura, pe text, fraza avută în vedere), darul învățării rapide a limbilor străine, puterea de asimilare, curiozitatea neostoită, pășirea de-a dreptul către temeiuri nu ar fi dus la rezultate atât de impunătoare dacă nu li se adăugau neoboseala, perseverența, necruțarea față de propriul trup. Eliade a dovedit cu prisosință că geniul, pe lângă altele, e și o lungă răbdare. (…) A fost, deopotrivă, un om bun: un ospitalier, amabil, cu desăvârșire lipsit de morgă, infatuare, ba și legitimă distanță. De-o modestie perfectă. Și înclinat a găsi scuze și explicații greșiților săi. A tălmăci în bine acțiunile aproapelui său, a-l sprijini, a-i sări în ajutor. (…) Nimic arogant ori prea sigur de sine la savantul acesta enciclopedic. Nimic rece ori tăios la artistul acesta zglobiu. Ci numai calmul acela pătimaș și strunit atât de specific oamenilor pe care talentul înnăscut ori rezultatele trudei încrâncenate nu izbutesc a-i despărți de semenii lor …”, scrie publicistul român, de origine evreiască, despre confratele lui de condei, care mai amintește într-una dintre pagini că la Liceul Spiru Haret din București, „eram cu cinci ani în urma lui, diferență uriașă în porțiunea aceea a vieții”.
Citesc cu interes portretele unor scriitori, realizate de scriitori mari la rându-le. Mai ales când acestea nu conturează doar opera, ci mai mult omul din spatele ei. Și mie îmi place să creionez profilul uman al celor pe care-i întâlnesc. Sigur, la nivelul meu novice, stângaci uneori. Și mai mereu mă leg de latura caldă, bonomă. Altfel, niciunul dintre pământeni nu întruchipăm perfecțiunea. Dar sunt oameni care prin acțiunile lor, prin felul simplu de a fi, prin reușitele lor, nu pot transmite, nu pot fi văzuți decât cu seninătate. Și aici aș încadra-o pe doamna ministru Ecaterina Andronescu, pe care n-o știam decât prin intervențiile televizate, din materialele din presă. Am avut prilejul s-o văd, s-o cunosc, să întâlnesc omul din spatele funcției, profesiei. Generozitate, empatie, hărnicie, discreție, distincție, profesionalism, îngăduință. Aceștia sunt termenii care-i reflectă personalitatea. Lectura face parte din preocupările permanente, atunci când încheie de parcurs de cel puțin două ori lucrările studenților ei. Citește cu nesaț istorie și poezie mai ales. Sonetele lui Shakespeare se găsesc între preferințele sale. Pe Eminescu l-a parcurs de când se știe. Luceafărul îl știe pe dinafară. Sunt și alți poeți care-i plac.
Și pe tine te place, dragul meu! S-a bucurat mult dăruindu-i volumul „Bună seara, iubito! II”. Mi-a cerut și autograf. Am fost așa emoționată, că nu știu cum s-au legat cuvintele mele. E un om foarte implicat în tot ceea ce face. Doarme puțin, concediu nu și-a luat de mulți ani. Își conduce mașina singură. Nu de acum, ci dintotdeauna. Nici ca senator, nici ca ministru, nu a beneficiat de șofer, pentru că așa a simțit după o singură experiență, când a decis să renunțe la acest privilegiu. Atentă la comportamentul studenților, îi simte când traversează perioade grele, și atunci le oferă suportul moral, sufletesc, ori de altă natură. N-a uitat niciodată că înainte de a fi profesor, înainte de a fi politician, este om. Și acest lucru reușește să-l transmită prin comportament și atitudine.
Dragul meu, de când mă știu și, poate, mai mult de când pe tine nu te mai am, încerc să învăț cât pot din întâlnirile cu astfel de oameni. Iar colaborarea cu Publive mi-a prilejuit întâlniri frumoase.
Acum, când noaptea se apropie, îți las răgaz pentru odihnă. Eu nu știu ce voi face. Voi continua lectura despre Eliade, probabil. Apoi, voi întâmpina zorii duminicii de Florii. Despre Sfintele Paști aleg să tac. În fond, ce-aș putea să-ți spun? Să fac bilanțul absenței tale? Până când, din nou, te voi căuta, îți spun ca mereu!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
