George Marin

Pentru echipele prahovene de handbal, săptămâna trecută a fost una eminamente a băieților și s-a încheiat abia luni, ultima programată fiind echipa de juniori II a CSO Tricolorul Breaza.
Juniorii I de la clubul CSM Ploiești, competitori în grupa „Valoare 2”, au susținut două partide într-un interval foarte scurt – joi și duminică – urmând ca astăzi, de la ora 16:30, să se prezinte la sala Olimpia pentru un al treilea meci în compania celor de la CS Viitorul Pitești, decisiv pentru calificarea la turneul final al grupelor „Valoare”.
În meciul de joi, elevii Ramonei Ștefan au învins CSȘ Craiova, în deplasare, cu 37-36 (22-18), iar duminică au dispus, acasă, de LPS Târgu-Jiu cu scorul de 52-40 (25-18). În urma rezultatelor înregistrate , CSM Ploiești ocupă locul al treilea în clasament, cu 12 puncte. Pentru a-și păstra speranțele de calificare CSM are nevoie de victorie, astfel putând face schimb de locuri în clasament cu echipa piteșteană. Pe primul loc se află echipa bucureșteană „Talentul Este Cheia”, team cu legături directe în Federația Română de Handbal.
În grupa „Valoare 2” a juniorilor II, din cronica publicată deunăzi ați putut afla detalii de la partida CSM Ploiești – ACS Avatar Brașov 41-38 (20-19). În alt meci al grupei, LSP Târgu-Mureș – Tricolorul Breaza 36-28 (14-13). În clasament, CSM se află pe locul secund, cu 10 puncte, la numai unul în urma învinsei sale din această etapă. Tricolorul ocupă al șaselea, cu 2 puncte. În etapa următoare ambele echipe prahovene vor juca acasă: CSM – Sporting Ghimbav, și Tricolorul – Avatar. În grupa „Speranță 2” a aceleiași categorii de vârstă: CS Brazi – CSȘ Sibiu 30-25 (14-12). CS Brazi (loc 2, 8 puncte, la 6 distanță de liderul din Odorheiul Secuiesc) va primi vizita celor de la CSȘ Făgăraș (loc 3, 8 puncte) într-un meci cu o mare importanță pentru păstrarea locului secund, calificativ pentru turneul final al grupelor „Speranță”.
În fine, echipa de juniori III a CS Brazi a învins în deplasarea de la Ghimbav, 32-27 (17-12), și a adunat 6 puncte, la egalitate cu alte trei echipe, dar are golaverajul cel mai slab, astfel că ocupă locul al cincilea în grupa „Valoare 2” care este condusă de HC Buzău, cu maximum de puncte- 12. La finele săptămânii curente, CS Brazi se deplasează la Sibiu, pentru meciul cu CSȘ din localitate, urmând ca peste numai câteva zile să primească vizita celor de la LPS Târgu-Mureș, ambele adversare ale prahovenilor având, și ele, tot câte 6 puncte. Reamintim că doar primele două clasate se califică la turneul final. În schimb, în grupa „Speranță 2”, echipa B a Academiei Junior Ploiești se află pe primul loc în clasament în urma victoriei obținute, în deplasare, în fața echipei CSȘ Făgăraș, 37-32 (16-15), acumulând 10 puncte, tot atâtea ca și CSȘ Sighișoara, dar având un golaveraj superior. Cealaltă echipă prahoveană, CSO Mizil, a cedat în deplasarea de la Brașov, cu Avatar, 24-28 (12-15), și se află pe locul al șaselea, cu 2 puncte acumulate. În etapa următoare: ACS Vipers Deva – Academia Junior Ploiești B și CSȘ Făgăraș – CSO Mizil.