• S-au constituit toate cele 104 birouri electorale de circumscripţie din judeţ, unde se depun candidaturile pentru alegerile locale
• În anumite localităţi prahovene, scăderea numărului locuitorilor a mai tăiat din… scaunele viitorilor consilieri locali

N. Dumitrescu

Ca peste tot în țară, și în Prahova, pregătirile pentru organizarea și desfășurarea scrutinului din data de 9 iunie 2024, când vor avea loc, în același timp, alegerile europarlamentare și cele locale, sunt în plină desfășurare. Astfel, în toate cele 104 localități prahovene au fost constituite birourile electorale de circumscripție, fiind desemnați, prin tragere la sorți, președinții și locțiitorii acestora. Astfel, sediul Biroului Electoral Județean (BEJ) Prahova este- așa cum a fost și la ultimele alegeri- în Palatul Administrativ Prahova, la intrarea B, camera 102, programul zilnic de activitate fiind între orele 9.00-17.00, președintele acestuia fiind judecător Mihail Radu, iar locțiitor Alina Ionela Pavel Anton. Cum numerotarea birourilor electorale de circumscripție s-a făcut în funcție de rangul localității, cel de la Ploiești poartă numărul 1, sediul BEC Ploiești pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European şi pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024 fiind amenajat la parterul sediului Primăriei Ploiești, Piața Eroilor nr. 1A, președintele acestuia fiind procuror Barbu Camelia Liliana, iar locțiitor judecător Owrang Silvia Monica.
De menționat că deja a fost comunicat oficial și care va fi numărul membrilor pentru fiecare consiliu local al celor 104 localități prahovene. Astfel, în mediul urban, pentru următorii patru ani, componența legislativelor locale va fi următoarea: Ploiești – 27 de consilieri locali, Câmpina – 19, Azuga – 13; Băicoi – 17, Boldești-Scăeni – 17, Breaza – 17, Bușteni -15, Comarnic -17, Mizil -17, Plopeni -15, Sinaia -17, Slănic -13, Urlați -17, Vălenii de Munte -17. În mediul rural, 27 de comune vor avea în componență câte 11 consilieri locali: Adunați, Aluniș, Apostolache, Balta Doamnei, Bătrâni, Bertea, Boldești-Grădiștea, Cărbunești, Cocorăștii Colț, Fântânele, Fulga, Gherghița, Gornet, Gornet-Cricov, Gura Vadului, Olari, Păcureți, Plopu, Predeal-Sărari, Provița de Jos, Provița de Sus, Sălciile, Surani, Șomari, Ștefești, Tinosu, Vadu Săpat; 25 de comune vor avea în componență câte 15 consilieri locali: Albești –Paleologu, Ariceștii Rahtivani, Bănești, Bărcănești, Berceni, Blejoi, Brazi, Brebu, Ciorani, Drajna, Filipeștii de Târg, Florești, Gura Vitioarei, Iordăcheanu, Izvoarele, Lipănești, Măgureni, Măneciu, Păulești, Puchenii Mari, Râfov, Sângeru, Scorțeni, Valea Doftanei, Vărbilău; 24 de comune vor avea în componență câte 13 consilieri locali: Baba Ana, Bălțești, Ceptura, Cerașu, Cocorăștii Mislii, Colceag, Cornu, Drăgănești, Dumbrava, Dumbrăvești, Gorgota, Măgurele, Mănești, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Poienarii Burchii, Posești, Starchiojd, Șirna, Șotrile, Teișani, Telega, Tomșani, Vâlcănești; 10 comune vor avea câte 9 consilieri locali: Jugureni, Lapoș, Salcia, Secăria, Ariceștii Zeletin, Călugăreni, Chiojdeanca, Talea, Tătaru; patru comune urmând să aibă în componență câte 17 consilieri locali: Bucov, Filipeștii de Pădure, Târgșoru Vechi și Valea Călugărească. Făcând însă o comparație cu componența legislativelor locale din mandatul 2020-2024, surpriza este aceea că, în anumite localități prahovene, pentru următorul mandat, 2024-2028, scăderea numărului locuitorilor a mai tăiat și din…scaunele viitorilor aleși locali, situația fiind valabilă la Slănic, Gorgota, Măneciu, Poiana Câmpina și Telega, unde au fost reduse câte două mandate în fiecare localitate. Potrivit Codului administrativ, numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte în funcţie de numărul locuitorilor comunei, ai oraşului sau ai municipiului, conform populaţiei raportate, în funcţie de domiciliu, de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care se organizează alegerile. Reamintim faptul că depunerea candidaturilor pentru alegerile locale a început din data de 16 aprilie a.c., termenul limită fiind 30 aprilie, ora 23:59, data de 8 mai a.c., fiind stabilită pentru rămânerea definitivă a candidaților la alegerile locale. În cazul alegerilor europarlamentare, rămânerea definitivă a candidaturilor a fost fixată pentru data de 29 aprilie a.c. Campania electorală pentru alegerile europarlamentare și locale va începe pe 10 mai a.c. și se va încheia pe 8 iunie la ora 7.00.