V. S.
Prefectul Emil Drăgănescu a atacat în Contencios Administrativ hotărârile aprobate de consilierii județeni PNL și acoliții acestora – de la ALDE și Pro România, deveniți între timp liberali – prin care se alocau discreționar sume pe parteneriate, dar și din fondul la dispoziția Consiliului Județean. Așa cum a anunțat încă din ședința extraordinară a CJ Prahova, desfășurată luni, 15 aprilie, prefectul Emil Drăgănescu a contestat cele două hotărâri și, practic, acestea sunt suspendate până la o decizie definitivă a instanței de judecată. Prin cele două hotărâri, conducerea CJ Prahova, reprezentată acum de Dumitru Tudone, a alocat circa 90% din fonduri primăriilor conduse de liberali sau de primari care s-au reorientat și au trecut în barca PNL Prahova înainte de alegerile locale din acest an.