F.T.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Poliţiei Române, în primul trimestru al anului, în Bucureşti, Prahova şi alte 19 judeţe care au intrat în etapa a II-a a Sistemului Informatic de Montorizare Electronică (SIME) au fost emise 3.100 ordine de protecţie împotriva violenţei domestice, dintre care 1.665 au aparţinut poliţiştilor, iar 1.435 – instanţelor judecătoreşti.
„În 341 de situații, a fost pusă în aplicare măsura «obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere», reprezentând aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecție . În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 232 de infracțiuni, dintre care 11 de distrugere, 151 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 70 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu. Pentru 29 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 16 rețineri, 8 arestări preventive și 5 măsuri de control judiciar”, se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Române.
Reamintim că ordinele de protecție sunt emise atunci când se constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.