Conform unui studiu ­Kantar, realizat pe un eșantion reprezentativ de consumatori, peste 50% dintre consumatorii români intervievați au aderat până în prezent la Sistemul de Garanție – ­Returnare. Dintre aceștia, 25% returnează constant ambalajele SGR la punctele de returnare, iar 58% au returnat ambalaje SGR de cel puțin 3 ori până în prezent, potrivit Hotnews.
Studiul mai arată că peste 38% dintre persoanele care nu au participat încă la Sistemul de Garanție – Returnare intenționează să facă acest lucru în viitorul apropiat.
Nivelul de notorietate al Sistemului de Garanție – Returnare în rândul populației este foarte ridicat, 96% dintre români cunoscând sistemul în prezent, în creștere față de noiembrie 2023, când acest procent era de 90%.
De asemenea, peste 70% dintre respondenți consideră Sistemul de Garanție – Returnare ca fiind cea mai bună soluție pentru colectarea și reciclarea ambalajelor.