Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă“ despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Din anul 1988, conducerea Consiliului Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport– Prahova (forul superior al fotbalului judeţean) are un nou preşedinte, fiind numit Gheorghe Boşovei. În intenţia de a da un plus de eficacitate jocului şi de a stimula spiritul ofensiv, începând încă din sezonul competiţional 1985/86, făcându-se excepţie de la articolul 87 din R.O.A.F., omologarea jocurilor din campionatul de speranţe şi de Divizia C a avut drept criterii acordarea de trei puncte la victorie, unul la meci egal şi zero la înfrângere. În vara lui 1987, acest criteriu de omologare s-a aplicat şi în competiţia organizată de Comisia Judeţeană de Fotbal Prahova, cât şi în campionatele teritoriale. Din ediţia 1988/89, campionatul republican, Divizia C a revenit la sistemul clasic, adică 2-1-0, în timp ce în competiţiile judeţene s-a continuat aplicarea acestui sistem de omologare până în vara anului 1990. În campionatele teritoriale din Prahova, ediţia 1987/88, au activat 149 de echipe de seniori, care au fost împărţite în 12 serii. În Campionatul Municipal Ploieşti au activat 26 de echipe, împărţite în două serii. Prima de 18 echipe şi seria a doua cu 8 formaţii.

Campionatul Judeţean – Prahova
Ediţia jubiliară (a XX-a) a pornit la drum sâmbătă, 15 august 1987. Noile echipe participante în această ediţie au fost: Rafinorul Ploieşti şi Electromontaj Câmpina – ambele au fost promovate în urma barajului disputat. Petrolul Unirea Teleajen Ploieşti – a rezultat din fuziunea echipelor Unirea Teleajen Ploieşti din Campionatul Judeţean Prahova şi Petrolul Teleajen din Campionatul Teritorial al Municipiului Ploieşti.
Clasament final: Campionatul Judeţean Prahova, (ediţia a XX-a), 1987/88
1. Metalul Filipeştii de Pădure 34 20 8 6 57 18 68
2. Petrolistul Boldeşti 34 17 4 13 48 36 55
3. Chimistul Valea Călugărească 34 15 9 10 44 29 54
4. Precizia Breaza 34 16 6 12 38 28 54
5. Rafinorul Ploieşti 34 17 3 14 55 52 54
6. Caraimanul Buşteni 34 16 6 12 42 39 54
7. Oţelul Câmpina 34 14 8 12 40 27 50
8. Electromontaj Câmpina 34 14 7 13 43 37 49
9. Geamul Scăieni 34 15 6 13 45 48 49
10. Carotajul Ploieşti 34 14 5 15 52 52 47
11. Viitorul Pleaşa 34 15 5 14 42 43 47
12. Metalul CSU Vălenii de Munte 34 13 7 14 45 48 46
13. Petrolul Unirea Teleajen Ploieşti 34 13 6 15 39 38 45
14. IUC Ploieşti 34 15 2 17 40 50 45
15. Avântul Mâneciu 34 12 7 15 42 49 43
16. Feroemail Ploieşti 34 11 8 15 35 43 41
17. Progresul Ploieşti 34 11 6 17 32 46 39
18. Cristalul Azuga 34 5 3 26 20 76 18
Metalul Filipeştii de Pădure a promovat după disputarea unor jocuri de baraj în campionatul republican, Divizia C. Ultimele două clasate: Progresul Ploieşti şi Cristalul Azuga – au fost retrogradate în Campionatul Judeţean, Categoria a II-a (nou înfiinţat). Caraimanul Buşteni, Geamul Scăieni şi IUC Ploieşti – au fost penalizate cu câte două puncte, iar Viitorul Pleaşa cu trei puncte.

Barajele pentru promovare
Tragerea la sorţi i-a scos în cale echipei Metalul Filipeştii de Pădure pe IPT Întorsura Buzăului, campioana judeţului Covasna. Întâlnirea tur, desfăşurată duminică- 3 iulie 1988 la Diţeşti, s-a încheiat cu victoria gazdelor cu 4-0(1-0), rezultat în urma căruia echipa Metalul se puteau considera ca şi promovată în al treilea eşalon. Comentariul din presa locală a vremii: „În prima manşă a barajului pentru promovarea în divizia C, Metalul I.U.M. Filipeştii de Pădure a învins cu scorul de 4-0 echipa I.P.T. Întorsura Buzăului, meciul desfăşurîndu-se într-o atmosferă de deplină sportivitate. Cei peste 3.000 de spectatori prezenţi pe cochetul stadion Metalul au urmărit o partidă de un bun nivel tehnic, mult mai echilibrată decît arată scorul final. Primul gol a fost înscris de Anghel, în minutul 14, fiind urmat de două bare ale oaspeţilor. După pauză, în min. 60, gazdele se desprind prin golul marcat de Florea. În minutul 65, Preda este faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind transformată de Verău. În min. 86, Florea ia o acţiune pe cont propriu, dar este faultat în careu. Din nou penalty clar, transformat de Vereu. A condus foarte bine arbitrul Jean Grama din Bucureşti. Metalul I.U.M. Filipeştii de Pădure (antrenor Teodor Dima) a aliniat formaţia: Dumitru State – Minoiu, Ungureanu, Vereu, Anghel, (Chiru, min. 75), Niculuţ (min. 73, Ivan), Stănică, Preda, A. Cismaru, D. Florea, Porumboiu. Returul acestei partide va avea loc mîine, începînd de la orele 17, la Întorsura Buzăului. Dorim fotbaliştilor noştri mult succes!”.
Returul s-a desfăşurat la o săptămână, duminică- 10 iulie 1988, în pitorescul oraş covăsnean Întorsura Buzăului, pe un teren greu, îmbibat de apă, fiind câştigat tot de prahoveni, 2-1(1-1). Presa locală a consemnat următoarele: „După victoria clară din partida tur (4-0), campioana judeţului nostru, Metalul I.U.M. Filipeştii de Pădure, a învins şi în partida retur, disputată în deplasare, pe campioana judeţului Covasna – I.P.T. Întorsura Buzăului – cu 2-1(1-1). Cei peste 2.500 de spectatori, mulţi dintre ei prahoveni, au asistat la o partidă interesantă, cu multe faze frumoase, deşi s-a disputat pe un teren alunecos. Gazdele au dominat autoritar în prima parte, dar jucătorii de la Metalul au luptat cu multă dăruire, menţinînd scorul alb pînă în minutul 38, cînd Macavei a înscris pentru gazde. După numai două minute, Florea a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind transformată de Vereu: 1-1. În minutul 43 a fost rîndul gazdelor să beneficieze de un penalti, dar State (excelent şi în acest meci) a apărat. După pauză, Metalul a contraatacat mai des şi mai periculos, reuşind să înscrie golul victoriei în min. 65, prin Porumboiu. Felicitînd echipa Metalul I.U.M. Filipeştii de Pădure pentru performanţa de a promova în divizia C, şi pe competentul său antrenor, Teodor Dima, se cuvine să menţionăm sprijinul de care aceasta a beneficiat din partea conducerii I.U.M. (director: ing. Constantin Ciocoiu). Merită a fi evidenţiaţi, de asemenea, Vasile Crăciun, preşedinte al asociaţiei sportive, şi Nicolae Ene, preşedinte secţiei de fotbal. Să urăm echipei mult succes în noul eşalon competiţional”.

Barajele pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova /1988
Jocurile de baraj pentru promovarea în Campionatul Judeţean s-au disputat pe stadionul ploieştean “Prahova”, în sistem eliminatoriu, în două etape, la fel ca în sezoanele precedente. La întrecerile turneului- care s-a disputat în zilele de vineri, 24 şi duminică, 26 iunie 1988 (etapa I), respectiv miercuri, 29 iunie 1988, runda finală- au luat parte câştigătoarele celor şapte serii ale Campionatului Teritorial și cea din Campionatului Municipal Ploiești. Acestea au fost: Avântul Bătești și Viitorul Dârvari – din Campionatul Teritorial Ploiești, ASA Băicoi – din Campionatul Teritorial Câmpina, Energia Bucov – din Campionatul Municipal Ploiești, Brădetul Ştefeşti – campioană în teritorialul de la Plopeni, Flamura roşie Sălciile – din Campionatul Teritorial Mizil, Luceafărul Drajna – campioane centrului teritorial Vălenii de Munte şi Viitorul AEI Urlaţi – învingătoarea din Campionatul Teritorial Urlați.
Etapa I
24 iunie 1988
1. Brădetul Ștefești – Avântul Bătești 2-0
2. ASA Băicoi – Energia Bucov 2-0
26 iunie 1988
3. Viitorul AEI Urlați – Flamura roşie Sălciile 4-1
4. Luceafărul Drajna – Viitorul Dârvari 3-1
Finalele, Etapa a II-a (29 iunie 1988)
1. ASA Băicoi – Brădetul Ștefești 2-1
2. Viitorul AEI Urlați – Luceafărul Drajna 4-1.
Au promovat în elita judeţeană, ASA Băicoi și Viitorul AEI Urlați.