F.T.
De mai bine de 20 de ani, Ionuţ Dumitrache îşi desfăşoară activitatea în cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab”” Ploieşti. Nimic nou până aici, numai că, potrivit unei informări a instituţiei, este „jandarmul care a avut parte de cei mai loiali şi pricepuţi camarazi”: câinii de serviciu. „În cei peste 20 de ani de activitate, Ionuț a lucrat numai cu femele, exemplare superbe din rasa Ciobănesc german. Acum o are pe Tena, care-l însotește în misiuni, dar și la activități demonstrative. (…)Adeseori, aceste patrupede au fost eroii misiunilor, reușind să găsească infractori, să descopere stupefiante, să dea de urma unor victime prinse sub dărâmături, avalanșe sau persoane rătăcite. Unul dintre cele mai grele momente pe care le trăiește un conductor câine serviciu este atunci când vine momentul pensionării”, mai menţionează reprezentanţii grupării ploieştene.”
Cu referire la acest din urmă aspect, jandarmul Ionuţ Dumitrache menţionează: „Este o ruptură, o despărțire de un camarad care ți-a fost alături la bine și la greu atâția ani, cu care s-au împărțit sentimente, emoții, totul necondiționat, fără a exista o monedă de schimb, fără a exista momente de supărare, de ceartă cum se întâmplă în relațiile interumane. Între om-câine este o prietenie pe viață, nu există trădare“.
Dar, după cum se precizează în aceeaşi informare, „povestea lui Ionuţ merge mai departe”…. (Foto: Gruparea Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti)