Israelul şi ţările aliate „au dejucat” atacul iranian împotriva teritoriului său şi au interceptat „99% dintre tirurile” cu rachete şi drone, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, informează AFP şi dpa, citate de Agerpres. „Atacul iranian a fost dejucat (…). Am interceptat 99% dintre tirurile asupra Israelului”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari într-o alocuţiune televizată, după un atac masiv întreprins de Iran, în timpul căruia acesta a lansat peste 200 de drone şi rachete în direcţia Israelului.
Nicio dronă, nicio rachetă „nu a pătruns pe teritoriul Israelului”, în timp ce doar câteva rachete balistice „au pătruns şi au lovit uşor baza de la Nevatim”, a continuat contraamiralul. „Baza este în continuare activă şi pistele sunt utilizate pentru aterizări şi decolări”, a subliniat el. „Împreună cu SUA şi alţi parteneri, am reuşit să apărăm teritoriul statului Israel”, a declarat la rândul său ministrul apărării israelian Yoav Gallant, precizând că „au fost cauzate foarte puţine pagube”, acesta fiind „rezultatul operaţiunilor remarcabile ale forţelor de apărare israeliene”. „Campania nu s-a încheiat încă”, a amintit ministrul, după ce a avut o reuniune de urgenţă cu responsabili ai apărării israeliene.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut o convorbire cu preşedintele SUA Joe Biden, în noaptea de sâmbătă spre duminică, despre atacul fără precedent lansat de Iran împotriva Israelului, a anunţat biroul premierului israelian, relatează AFP. Netanyahu l-a contactat telefonic pe preşedintele american în urma unei reuniuni a cabinetului de război israelian consacrată atacului masiv cu drone şi rachete lansat de Iran de pe teritoriul său. Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări Israelului cu privire la sprijinul său „neclintit” în faţa atacului Iranului. „Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului în faţa ameninţărilor din partea Iranului şi a aliaţilor săi (din regiune) este neclintit”, a scris preşedintele american pe platforma X, postând o fotografie a unei reuniuni de urgenţă cu echipa sa de securitate naţională de la Casa Albă.
Iranul a cerut Statelor Unite să „stea departe” de operaţiunea lansată sâmbătă seara împotriva Israelului, care este „răspunsul” său la atacul împotriva consulatului iranian din Damasc, relatează AFP. „Acesta este un conflict între Iran şi regimul israelian asasin, de care Statele Unite trebuie să stea departe”, a declarat misiunea iraniană la ONU într-un mesaj postat pe platforma X. Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a lansat un „vast” atac cu „drone şi rachete” împotriva Israelului, a relatat ieri AFP. „Ca răspuns la numeroasele crime comise de regimul sionist, în special atacul împotriva secţiei consulare a ambasadei Republicii Islamice Iran la Damasc şi martiriul unui grup de comandanţi şi consilieri militari ai ţării noastre în Siria, armata aerului a Forţei aerospaţiale a Corpului Gardienilor Revoluţiei islamice a lansat zeci de rachete şi drone către ţinte specifice din interiorul teritoriilor ocupate”, a declarat televiziunea de stat, citând surse publice ale Gardienilor.

• Preşedintele iranian ameninţă Israelul cu o reacţie ”mult mai puternică”

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a avertizat ieri că reacţia ţării sale va fi „mult mai puternică” în caz de „comportament imprudent” al Israelului, după atacul iranian fără precedent întreprins în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, informează AFP, citată de Agerpres. „Pedepsirea agresorului a fost realizată”, a anunţat Raissi într-un comunicat, adăugând că „dacă regimul sionist sau susţinătorii săi dau dovadă de un comportament imprudent, ei vor primi un răspuns decisiv şi mult mai puternic”. Şeful forţelor armate iraniene a afirmat ieri că atacul întreprins împotriva Israelului „şi-a atins toate obiectivele”, precizând totodată că niciun centru urban sau economic nu a fost vizat de dronele şi rachetele iraniene. El a afirmat că ţintele principale au fost „centrul de informaţii care le-a furnizat sioniştilor informaţiile necesare” pentru atacul ce a distrus la 1 aprilie consulatul iranian de la Damasc, precum şi „baza aeriană de la Novatim, de unde au decolat avioanele F-35” care au bombardat consulatul. Represaliile de sâmbătă constituie primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian.