Pe lângă multiplele beneficii deja cunoscute ale exercițiilor fizice, cercetătorii au descoperit că pot ajuta inclusiv la reîntinerirea organismului. Îmbătrânirea este un proces complex, studiat intens pentru a înțelege cum poate fi influențat de anumite schimbări la nivelul cromozomilor, de stresul celular (cum ar fi deteriorarea celulelor din cauza factorilor de mediu sau interni) și de modificările epigenetice (modificări ale activității genelor fără a schimba secvența AND-ului). Multe dintre transformări sunt greu de inversat cu ajutorul tratamentelor actuale. Însă, descoperirile recente sugerează că există o componentă moleculară specifică – un anumit tip de grăsime – care se acumulează în organism pe măsură ce îmbătrânim și care poate fi redusă prin activitate fizică regulată. În plus, se lucrează și la medicamente care pot înlocui exercițiile fizice, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Nature Aging, citat de Hotnews.ro.