Ieri dimineaţă, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale Blejoi au fost alertaţi de către o femeie, aceasta reclamând că fiul său a fost agresat în timp ce se afla pe Drumul Național 1, în comuna Bărcănești.
„În baza sesizării – informează IPJ Prahova -, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieşit faptul că între doi tineri cu vârstele de 18, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Bărcănești, ar fi izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma căruia, tânărul de 21 de ani, în condiții care urmează a fi stabilite, l-ar fi lovit pe celălalt, în zona toracică, ulterior provocându-i o plagă în zona dreaptă a feței. În urma altercației, tânărul de 18 ani a refuzat transportarea la spital (…) În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violențe”.