Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Feferației Române de Fotbal a suspendat pentru o perioadă de 10 luni și a amendat cu 100.000 lei un observator federal care, la un meci din Liga 3, ar fi încercat să intermedieze o posibilă mită pentru arbitrii respectivului joc.
Sesizarea a fost făcută de către unul dintre cavalerii fluierului, care s-a adresat Departamentului de Integritate al FRF. Vasile Dan, cel care a fost sancționat, este membru chiar în Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, iar meciul în cauză este cel dintre CSO Plopeni și Dunărea Giurgiu, scor 1-1, din turul campionatului.
Meciul dintre clasatele în acel moment pe locurile 5 și 7 în Seria 4, ambele cu câte 9 puncte acumulate, a contat pentru etapa a 8-a a sezonului regular de Liga 3 și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, la Plopeni. Oaspeții au egalat în minutul 90+5.
Partida desfășurată pe stadionul ”Gheorghe Şilaev” din Plopeni (Prahova) a fost arbitrată de centralul Stănică Theodor Oancea (Bucureşti) și de asistenții Viorel Pânzaru (Braşov) și Ciprian Bratoi (Turnu Măgurele). Observatorul arbitrilor a fost Constantin Cantemir (Făgăraş), iar observatorul de joc a fost Vasile Dan (Pucioasa – Dâmboviţa).
”Sincer vă spun că nu pot să declar foarte multe. Sunt nevinovat și o să fac apel. Avocatul mi-a transmis să nu fac niciun fel de comentarii. Este vorba de cuvântul arbitrului, contra cuvântului meu, fără vreun martor”, a spus Vasile Dan pentru site-ul liga2.ro