În cadrul  pelerinajului istoric ce se  desfășoară,  în perioada 4 martie – 21 aprilie 2024,  în Arhiepiscopia Bucureștilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, duminică, 10 martie, începând cu orele 19:45, Mănăstirea Zamfira va primi racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou – Ocrotitorul Bucureștilor, aceasta rămânând peste noapte în biserica mănăstirii.Evenimentul religios este  prilejuit de împlinirea a 250 de ani de la aducerea cinstitelor moaște la Catedrala Patriarhală din București și,  în cadrul  său,   în cunoscutul lăcaș  prahovean, către care își îndreaptă pașii numeroși credincioși și  pelerini,  se va desfășura următorul  program liturgic: la ora 19:45,  va avea loc  primirea delegației Arhiepiscopiei Bucureștilor, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, care însoțește racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, și se va oficia,  cu acest prilej, o  slujbă de mulțumire; la ora 20:30 se vor săvârși  Acatistul Sfântului, Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios, constând în vecernie mare cu litie, utrenie și Sfânta Liturghie oficiată în sobor de preoți la miezul nopții.

Biserica va fi deschisă pe tot parcursul serii pentru închinarea tuturor pelerinilor, întrucât moaștele Sfântului se vor afla în mănăstire, spre cinstire, până luni- 11 martie, ora 8:30.