Păgânii etiopieni au atacat Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit în secolul al VIII- lea, crezând că mănăstirea adăpostește multe bogății. Pentru că nu au găsit bunuri materiale, aceștia au decis să îi treacă prin ascuțișul sabiei pe viețuitorii de acolo.
Monahii, sfătuiți de Starețul Toma, au zis: «Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos și prearușinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De -ar fi să fim cu toții junghiați aici, junghiați vom fi pentru dragostea noastra pentru Hristos pentru Care am și venit să locuim aici.» Astfel, pe unii dintre ei arabii i-au ucis cu săgeți, iar pe alții i-au închis de vii în peștera Sfântului Sava. La ușa peșterii au pus apoi foc, astfel încât monahii dinauntru au murit cu toții, sufocați de fum. Așa și-au dat sfintele lor suflete mucenicii lui Hristos. Mucenicia lor preaslăvită a fost înaintea Praznicul Luminat al Învierii Domnului din anul 796 după Hristos, când pe scaunul împărăției Răsăritului se aflau Constantin și Irina, iar Patriarh al Ierusalimului era Arhiereul Ilie.
