Sfântul Benedict s-a născut în Nursia, o provincie a Italiei, în anul 480 după Hristos, din părinți slăviți și foarte bogați. Primește tunderea în monahism de la monahul Roman. Se retrage într-un munte stâncos unde va rămâne într-o peșteră timp de peste trei ani. Sfântul Benedict din Nursia avea duhul înainte vederii, al vindecărilor, al scoaterii demonilor, al învierii morților; el se înfățișa unora la mari distanțe pe față; iar altora le apărea în vis. Odată, Sfântul Benedict a văzut cu duhul că paharul cu vin care i se pusese înainte este otrăvit. Când l-a însemnat deasupra cu semnul sfintei cruci, paharul s-a spart în bucăți. A întemeiat douăsprezece mănăstiri, în care a așezat câte doisprezece monahi în fiecare. A întemeiat rânduiala monahală a Benedictinilor, ordin care există și astăzi în Biserica Romano-Catolică. Cuviosul Benedict și-a profețit sfârșitul cu șase zile înainte de a muri – a poruncit să i se deschidă groapa, a chemat obștea și după ce a sfătuit-o și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Viața Sfântului Benedict a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare după marturiile celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius și Onorat.
Părți din moaștele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Casino și la Mănăstirea Fleury din Franța.
