N. Dumitrescu

Un inedit concurs de fotografie a fost anunțat în Prahova, de către Centrul Județean de Cultură Prahova ”Acad. Eugen Simion”, al cărui scop se dorește a fi punerea în lumină a tradițiilor românești, prin intermediul mărturiilor etnografice. În acest context, organizatorii au ținut să precizeze: ”Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” este o instituție publică de cultură, axată pe cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural, desfășurarea activităților de învățământ artistic în spiritul educației permanente a societății, cunoașterea și promovarea valorilor culturii naționale și universale prin diferite genuri ale artei. Având drept obiectiv cercetarea științifică aplicată a fenomenului cultural, conservarea și tezaurizarea informațiilor etnografice, valorificarea materialelor rezultate și, nu în ultimul rând, promovarea acestora atât în rândul publicului larg cât și al specialiștilor, de asemenea, având în vedere caracterul documentar al fotografiei, instituția noastră organizează, în cadrul Proiectului Valori de Patrimoniu, Concursul de fotografii document Mărturii etnografice. Concursul se adresează posesorilor/deținătorilor de fotografii (vechi), care ilustrează portrete cu persoane îmbrăcate în piese de port popular, sau în vestimentații specifice diferitelor epoci, sărbători calendaristice de peste an (Bobotează, Paște, Crăciun, Anul Nou ș.a.), obiceiuri și ritualuri din ciclul familial (naștere-botez, nuntă, înmormântare), diferite obiceiuri și tradiții specifice comunităților locale (exemplu: horă, leagăn, scrânciob ș.a.), elemente de arhitectură tradițională (în situ), elemente sau ipostaze cu încărcătură sau valoare etnografică în general, toate reflectând tradiția din comunitățile locale prahovene”. Așa cum s-a precizat, fotografiile vor fi aduse personal, sau transmise prin poștă, în forma lor originală, la sediul instituției menționate, respectiv la Palatul Culturii din Ploiești, str. Erou Călin Cătălin, nr. 1, Etajul II, cam. 4, data limită fiind 19 aprilie 2024, pentru detalii suplimentare persoanele interesate putând să se adreseze direct la sediulul menționat, sau prin telefon (fax) 024454504 ori e-mail: cercetarecicph@yahoo.com. S-a mai menționat că nu există o limită minimă sau maximă a numărului de fotografii care pot fi înscrise în concurs, dar nu vor fi acceptate prelucrări/intervenții, fotografia având caracter de document. Fotografiile vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de fișa de participare completată în întregime, iar cheltuielile privind transportul/expedierea lor în vederea înscrierii în concurs vor fi suportate de către participanți, cu precizarea că nu se percepe taxă de înscriere la concurs, trimiterea lucrărilor confirmând acceptarea tuturor condițiilor prevăzute în regulament. În conformitate cu deciziile juriului, vor fi acordate următoarele premii: Premiul I: 350 lei; Premiul II: 300 lei; Premiul III: 250 lei; premii speciale și mențiuni în valoare totală de 900 lei. Conform organizatorilor, cele mai valoroase fotografii vor face parte din expoziția ”Mărturii etnografice”, care va fi organizată în perioada 17-31 mai 2024, la Salonul Orion, etajul al ll-lea, din Palatul Culturii Ploiești, vernisajul și premierea urmând să aibă loc pe data de 17 mai 2024, după desfășurarea concursului și încheierea expoziției, fotografiile (în forma originală) urmând să fie returnate participanților. Așa cum s-a mai precizat, ulterior desfășurării acestui concurs, organizatorii își vor rezerva dreptul de a folosi fotografiile participante la concurs (în varianta lor electronică, printabilă, însoțite de datele cuprinse în fișa de participare – atunci când va fi cazul), în scopul cercetării, conservării și promovării specificului zonal, promovării lor în mass-media și internet, realizării și editării unor albume, culegeri, realizării unor prezentări, lucrări de specialitate, fără vreo pretenție de ordin financiar, sau de altă natură, din partea participanților la concurs.