N.D.
Marcând 103 ani de existență, Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești aduce, în această săptămână, în fața ploieștenilor și nu numai o serie de manifestări menite să celebreze cuvântul tipărit – flacăra vie ce luminează cea mai mare și importantă bibliotecă din Prahova, într-o nouă ediție deja consacrată intitulată ” Zilele Bibliotecii ”Nicolae Iorga” Ploiești”. Astfel, publicul este așteptat să treacă pragul instituției, unde vor avea loc conferințe, mai multe expoziții, dar și lansări de carte, în prezența autorilor. Conform programului deja anunțat, pe 20 martie a.c., sunt programate următoarele evenimente: la ora 12:00, în Sala de lectură ”Nichita Stănescu” – conferința cu tema ”Actualitatea lui Nicolae Iorga. Opera marelui istoric, între cunoaștere și ignoranță”, invitat fiind prof univ dr. Constantin Hlihor, ca, la ora 15.00, în aceeași sală, să aibă loc expoziția de fotografie – vernisaj ”Poeme fotografice”, autor Adrian Creițaru, invitați fiind Alice Neculea, Mihai Vasile, Iulian Pena, ziua urmând să se încheie, în aceeași sală, la ora 17.00, cu lansarea cărții ”Trecutul continuu”, semnată de Ioan Groșescu, care îi va avea ca invitați pe Traian Lazăr, Nicolae Stanciu și Bogdan Stoicescu. Pe data de 21 martie, în aceeași Sală de lectură Nichita Stănescu a bibliotecii, va avea loc, la ora 12.00, conferința ”Basarabia, de la o anexare la alta, 1812-1940”, invitat fiind dr. Alin Alexandru Spânu, în agenda ultimei zile, respectiv 22 martie a.c., din cadrul manifestărilor reunite sub egida ”Zilele Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești, fiind programată, la ora 13.00, tot în Sala de Lectură ,”Nichita Stănescu”, lansarea cărții ”Calliope și coloniile de fluturi”, autor Aura Creițaru, invitați fiind Daniel Corbu, Filomena Corbu – directorul editurii ”Princeps Multimedia” din Iași, Florin Dochia și Christian Crăciun. Așa cum s-a mai precizat, pe toată perioada manifestărilor menționate, publicul este invitat și la vizionarea expoziției stradale cu titlul ”Autografe de aur din colecțiile Bibliotecii Județene Nicolae Iorga Ploiești”.
Despre evoluția în timp a instituției, reprezentanții acesteia au ținut să precizeze:”Istoria propriu-zisă a Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești, din județul Prahova, începe în anul 1920, când într-una din ședințele Comisiunii Interimare, al cărei președinte era arhitectul Toma T. Socolescu, s-a propus înființarea bibliotecii – casă de citire, bibliotecă populară, care să poarte numele de Biblioteca Comunală N. Iorga – și apoi un sediu pentru instituția înființată. Gazeta ”Secera” din 20 ianuarie 1920 tipărea următorul anunț: ”S-a hotărât înfiinţarea unei biblioteci populare a oraşului sub numele Biblioteca Populară Nicolae Iorga”. Numele era menit să omagieze trecerea a 50 de ani de la naşterea savantului şi apostolului neamului român. Datorită unor entuziaști și valoroși intelectuali, în fruntea cărora s-au situat arhitectul Toma T. Socolescu, scriitorul I. A. Bassarabescu, epigramistul şi omul politic Ion Ionescu Quintus, profesorul şi gazetarul Dumitru Munteanu-Râmnic, avocatul N. Pârvulescu şi mulţi alţii, prin donaţii şi subscripţii publice, prin efortul comun şi susţinut al celor menţionaţi, biblioteca și-a început activitatea la data de 20 martie 1921, această zi reprezentând „ziua de naştere” a acestui templu al cărţii, zi care va rămâne înscrisă cu litere de aur în cronica sa. Începându-și activitatea cu numai 1.250 de volume – fiind prima bibliotecă din oraș – şi având să rămână pentru destul timp singura instituţie de cultură de acest tip – a beneficiat de atenția și interesul tuturor organizaţiilor comerciale şi economice, a unor forţe politice şi de sprijinul cetăţenilor oraşului. Astăzi, la împlinirea a 103 ani (1921-2024) Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești, instituție subordonată Consiliului Județean Prahova, are în patrimoniul său peste 540.000 de unități biblioteconomice și funcționează în Palatul Culturii – o frumoasă clădire emblematică a municpiului Ploiești”.