Ca și în alți ani, centrul Ploieștiului este și în aceste zile plin de tarabe pe care sunt expuse mărtișoare, flori, figurine și aranjamente care se pot oferi, în dar, în prima zi a lunii martie, dar și de Ziua Internațională a Femeii.
De remarcat este faptul că, pe lângă multitudinea de exponate – ”chinezisme”, dar și multe creații, de tot soiul, făcute manual – Centrul Civic al orașului a fost împodobit și el de primăvară, în alb și roșu, de ramurile teilor sălbatici fiind agățate, sub formă de… mărțișoare, inimioare de culoare roșie, angajații de la SGU Ploiești dând, astfel, o pată de culoare, zonei centrale a Ploieștiului.