Au fost efectuate sute de anchete epidemiologice pentru febra tifoidă şi butonoasă, malarie, Boala Lyme sau botulism

N. Dumitrescu

Potrivit unei situații solicitate Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, anul trecut, au fost confirmate, la nivelul județului, peste 600 de cazuri care prezentau boli transmisibile. Astfel, directorul executiv al DSP Prahova, dr. Alice – Crina Conea, ne-a transmis că ”pe fișa unică de raportare au fost înregistrate 721 de cazuri de boli transmisibile, din care s-au confirmat 662. De asemenea, anul trecut au fost efectuate 206 anchete epidemiologice în cazurile diagnosticate cu următoarele afecțiuni: Tetanos – un caz; Rujeolă – 34 de cazuri, Hepatită A – două cazuri; Hepatită B – 3 cazuri; Hepatită neprecizată – un caz; TIA – 14 cazuri; febră tifoidă – un caz; Trichineloză – două cazuri; Leptospiroză – 8 cazuri; Boală meningococică – un caz; Meningită virală – 16 cazuri; Meningită TBC – un caz; Legioneloză – un caz; Scarlatină – 46 cazuri; Malarie – un caz; Boala Lyme – 45 cazuri; Febră butonoasă – 26 cazuri; Leishmanioză – un caz; Meningită West Nile – un caz”.
De remarcat și faptul că pe lista menționată a bolilor pentru care, anul trecut, au fost efectuate anchete epidemiologice, sunt și cazuri în care la baza sursei de infectare au stat insectele, paraziții ori bacteriile. De exemplu, boala Lyme – o boală infecțioasă, potrivit specialiștilor, este cauzată de bacteria Borellia burgdorferi, care poate fi transmisă la om prin mușcătura unei căpușe infectate din specia Ixodes scapularis. De asemenea, Malaria este o boală infecțioasă provocată de parazitul Plasmodium, transmisă de la o persoană la alta prin intermediul înțepăturilor de țânțar Anopheles, iar în cazul infecției cu virusul West Nile, boala evoluează predominant ca o meningo-encefalită, transmiterea acesteia realizându-se tot prin înțepătura țânțarilor, cunoscuți drept vectori transmițători ai virsului. Nu în ultimul rând, Trichineloza sau trichinoza este o boală parazitară, contractată de om prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larvele infestante ale unui nematod vivipar din genul Trichinella spiralis sau cu specii inrudite de Trichinella, iar în cazul Botulismului, boala este provocată de toxina eliberată de o bacterie – neurotoxina botulinică – omul putând-o contracta prin ingestia de alimente contaminate sau dacă o rană deschisă ajunge în contact cu sporii bacteriei botulinice.