Nicoleta Dumitrescu
Prezența la București, la Congresul PPE, timp de două zile, pe 6 și 7 martie a.c., a celor aproape 2000 de delegați din peste 40 de țări, care fac parte din familia politică a Popularilor Europeni, printre care și președinții Comisiei Europene și Parlamentului European, creează, dincolo de importanța evenimentului în sine, și o portiță de respiro în cadrul coaliției aflate, iarăși, în impas din cauza negocierilor pe tema candidaților la alegerile europarlamentare.
Și asta din cauza faptului că, acum, punându-se de acord cu prezentarea unei liste comune PNL-PSD, fiecare dintre cele două formațiuni politice în parte vrea să aibă, musai, în față, pe locurile eligibile, candidații săi. Iar cum mai sunt și alte partide care și-au anunțat,deja, susținerea pentru candidații comuni, problema desemnării persoanelor pentru Parlamentul European pare că devine și mai spinoasă, întrucât, fiecare în parte, firesc, vine și cu propriile revendicări de a-și pune propriii oameni pe liste și, evident, tot pe primele locuri! Astfel că subiectul negocierii locurilor pentru alegerile europarlamentare pare că se transformă într-o dilemă de genul cum să împarți două paie la trei măgari, în condițiile în care, deja, pare că nimeni nu vrea să cedeze locul altuia…
Pe de altă parte, era de așteptat o asemenea gâlceavă pe primele locuri ale unei liste comune, având în vedere faptul că postura de eurodeputat nu-i de colea, naveta București-Bruxelles fiind visul multor politicieni care, de pe acum, au deja nopți albe. Este greu, însă, după cum se vede, când în fața unei singure farfurii sunt așezate mai multe persoane, cu dorința expresă de a-și potoli, pe loc, foamea. Numai că, după cum deja s-a văzut, sunt destui politicieni care nu se mai mulțumesc cu puțin, mai mult decât atât, cei care au văzut în ce constă o astfel de poziție, după primul mandat își mai doresc să repete experiența, deși, cu probe, s-a dovedit că în activitatea depusă nu au excelat câtuși de puțin.
Așa se explică , pe de altă parte, de ce unii dintre actualii europarlamentari își mai doresc să obțină, prin vot, încă un mandat, aceeași situație fiind valabilă și în cazul acelora care mai vor încă un mandat în impozanta Casă a Poporului de la București. De altfel, sunt destule cazurile în care unii dintre ei și-au transformat titulatura de senator și deputat într-o…adevărată profesie, având la activ mandate bune de ales al neamului. Prin urmare, gâlceava pe locuri în Parlament țintește, de fapt, spre privilegiile pe care le presupune dobîndirea sau păstrarea acestui statut, având în vedere faptul că, e deja dovedit, că nimeni nu s-a sacrificat, la propriu, pentru țară și popor!