N. Dumitrescu

La începutul acestei săptămâni, pe adresa redacției am primit o serie de sesizări venite din partea unui grup de ploieșteni care locuiesc în zona de Nord a orașului, reclamându-se faptul că, așa cum s-a întâmplat și în toamna trecută, din nou, trăiesc sub asediul ”aerului otrăvit”, mai ales după lăsarea serii, respectiv după orele 17.00-18.00, simțindu-se un puternic miros irespirabil. Sesizarea primită la redacție am transmis-o, marți dimineață, Dispeceratului Primăriei Ploiești, la numărul de telefon 0244.984, dispecerul de serviciu confirmându-ne că, așa cum este protocolul, reclamația va fi direcționată către instituțiile abilitate, în cazul de față Garda de Mediu Prahova. Întrucât ploieștenii care ni s-au adresat au revenit cu elemente suplimentare, ieri, am transmis aceste informații Gărzii de Mediu Prahova, de la capătul telefonului fix comisarul Dorina Paraschiv asigurându-ne că o echipă urmează să se deplaseze în zona semnalată, fără să ne poată preciza și când anume, motivând că pe adresa instituției
sunt înregistrate și alte numeroase sesizări.
De menționat însă și faptul că aceasta ne-a confirmat că, întrucât este primăvară, perioada în care pe terenurile agricole se fac lucrări de fertilizare, va fi luată în calcul, în cazul semnalat, și acest aspect, ca potențială sursă de poluare a aerului, cum de altfel s-a și întâmplat în toamna anului trecut. Așteptăm, în aceste condiții, ca, și de această dată, comisarii de la Garda de Mediu Prahova să identifice sursa de poluare, cei vinovați să fie sancționați, iar în ceea ce ne privește să ne fie transmise concluziile echipei de control ce se va deplasa la fața locului, așa cum am primit asigurări.
Reamintim că nu este pentru prima dată când ploieștenii din zona de Nord a Ploieștiului reclamă faptul că aerul din cartierul în care aceștia locuiesc este poluat, în luna octombrie 2023 sursa mirosului ”ca de hazna” fiind indentificată de către comisarii de la Garda de Mediu Prahova după o verificare la fața locului, ca urmare a primirii unor sesizări tot pe adresa redacției. Atunci, în urma controlului efectuat pe data de 20 octombrie 2023, a fost identificat un operator economic cu activitate în domeniul agricol, care efectua lucrări de fertilizare a culturilor agricole cu îngrășământ organic, pe un teren situat la limita cu orașul Ploiești, dar fără să fi luat toate măsurile prevăzute de Codul bunelor practici agricole, ceea ce a condus, sub influența condițiilor meteo, la disconfortul generat de mirosul specific produsului administrat pe terenul agricol, fapt pentru care a și fost amendat.